Altar de vară sfinţit de PS Iustin Sigheteanul la Carei

Altar de vară sfinţit de PS Iustin Sigheteanul la Carei

Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, PS Iustin Sigheteanul, a binecuvântat ieri lucrările de renovare şi noul altar de vară de la Biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril din Carei. Alături de sutele de credincioşi careieni au fost prezenţi exarhul mănăstirilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Timotei Bel, membrul Adunării Naţional Bisericească din partea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Mircea Leţiu, protopopul de Carei, Marian Crainic, primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, şi consilieri locali.

După ce a binecuvântat lucrările de renovare a Bisericii Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril şi a noului altar de vară, PS Iustin Sigheteanul a oficiat liturghia arhierească. Acesta a fost asistat de un sobor numeros de preoţi din zona Careiului, avându-l în frunte pe protopopul Marian Crainic. În predica sa, PS Iustin Sigheteanul a vorbit despre vindecările miraculoase ale Mîntuitorului Isus Hristos. Înalta faţă bisericească i-a îndemnat pe preoţi să fie vindecători ai sufletului şi nu judecători ai păcatelor săvârşite de credincioşi. În încheierea predicii, PS Iustin Sigheteanul le-a cerut credincioşilor să-i ajute pe cei aflaţi în sărăcie şi în suferinţă, respectiv să-i atragă pe tineri spre biserică.

La finalul slujbei, PS Iustin Sigheteanul i-a oferit preotului paroh Călin Buzura o gramată episcopală, în semn de recunoaştere a meritelor sale. La rândul său, părintele Călin Buzura i-a oferit arhierelui vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului o splendidă icoană.Preotul Buzura a arătat că construcţia altarului de vară a fost demarate în urmă cu cinci ani, apoi a mulţumit oamenilor de afaceri, directorilor de instituţii şi administraţiei locale pentru sprijinul acordat în acest sens.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
ggg
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda