Primăria Satu Mare a luat la ochi proprietarii de animale de companie care nu strâng mizeria după patrupede. Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a spus că va comunica Poliţiei Locale să îşi înmulţească acţiunile pe această linie.
Având în vedere numeroasele sesizări venite din partea mai multor cetăţeni ai municipiului Satu Mare referitoare la faptul că proprietarii, deţinătorii sau însoţitorii animalelor de companie nu curăţă locurile unde acestea îşi satisfac necesităţile fiziologice, Poliţia Locală Satu Mare îi avertizează pe cetăţenii în cauză. “În conformitate cu prevederile art. 71 din H.C.L. nr. 33/2011 privind stabilirea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii în domeniul edilitar-gospodăresc, ordinii, curăţeniei şi igienei publice, a circulaţiei rutiere în municipiul Satu Mare, „Proprietarii, deţinătorii şi însoţitorii animalelor de companie sunt obligaţi să cureţe locurile unde acestea şi-au satisfăcut necesităţile fiziologice cu mijloace specifice proprii (pungi sau mănuşi P.V.C. s.a.). Nerespectarea acestei obligaţii se sancţionează cu amendă de la 100 la 300 lei”, se arată în poziţia Poliţiei Locale.
În acest sens se întreprind acţiuni zilnice pe această temă, iar persoanele care sunt depistate că nu curăţă sau nu deţin mijloace specifice de curăţenie vor fi sancţionate contravenţional.
Ciprian Batea