More


    Hoţ cu experienţă “grea” la doar 21 de ani

    - Advertisement -

    Duminică noaptea poliţiştii Secţiei Negreşti Oaş au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că persoane necunoscute ar fi sustras bunuri din incinta unui magazin alimentar situat pe raza localităţii Vama, judeţul Satu Mare. Poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice pentru identificarea şi prinderea persoanelor bănuite de comiterea faptei, iar în timpul zilei de ieri munca lor a dat roade, oamenii legii reuşind identificarea a doi tineri de 17 şi respectiv 21 de ani. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cei doi tineri ar fi spart cu o piatră geamul magazinului, ar fi pătruns în magazin, de unde ar fi sustras suma de 500 lei şi bunuri în valoare de 500 lei. Prejudiciul în acest caz a fost recuperat în proporţie de 95%. Tânărul în vârstă de 21 de ani, nu se află la prima încălcare a legii şi a fost reţinut pentru 24 de ore pentru complicitate la furt calificat. Vasile L. a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare. S-a întocmit lucrare penală pentru furt calificat.
    Robert Marcus



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img