More

    Încasările eficiente majorează bugetul local careian

    incasari

    Ca urmare a colectării mai eficiente a impozitelor şi taxelor la bugetul de stat, cotele defalcate din TVA ce revin bugetului local careian sunt mult mai mari decât cele din trecut. Potrivit celor declarate de primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, dacă în urmă cu 5-6 ani acestea erau de circa 550.000 lei pe lună, luna trecută s-a ajuns la 1,27 milioane lei. Potrivit sursei citate, sumele încasate suplimentar vor fi dirijate către investiţiile în infrastructura municipiului. Mai precis, se va putea asigura astfel cofinanţarea pentru proiectele ce vor fi depuse în cadrul programelor cu finanţare din fonduri ale Uniunii Europene sau din fonduri guvernamentale.

    Colectarea mai eficientă la bugetul de stat a dus şi la mărirea bugetului local al judeţului Satu Mare. În şedinţa de săptămâna trecută, veniturile acestuia au fost majorate cu 2 milioane lei pe seama încasărilor suplimentare ale Fiscului. Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a afirmat că, în urma colectării mai eficiente, până la finalul anului veniturile bugetului local al judeţului nostru ar putea fi suplimentate cu până la cinci milioane lei.
    Bogdan Tulbure

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE