More

    Manifestări culturale şi premieri de Zilele Lucian Blaga, ediţia a 12-a

    blaga

    Timp de două zile, la Şcoala Gimnazială cu acelaşi nume, sunt organizate o serie de manifestări ocazionate de Zilele Lucian Blaga, ajunse la cea de a 12-a ediţie. În acest an, Zilele Lucian Blaga coincid cu împlinirea a 120 de ani de la naşterea marelui poet transilvănean.

    Deschiderea oficială
    Deschiderea oficială a Zilelor Lucian Blaga s-a desfăşurat ieri în faţa şcolii a cărei patron spiritual este poetul transilvănean şi care-i poartă numele din municipiul Satu Mare. Directorul unităţii şcolare, Ioan Gozar, a declarat deschise aceste zile şi a prezentat invitaţii. Printre aceştia pot fi enumeraţi viceprimarul Radu Roca, inspectorii şcolari Natalia Boloş şi Angela Şimon, directorul Bibliotecii Judeţene, Lacrima Istrăuan, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, Nicoleta Cherecheş, foste cadre didactice, foşti elevi.

    În continuare, preotul paroh al Bisericii ortodoxe din cartierul Micro 17, Cristian Vaştag, a rostit o rugăciune, a binecuvântat aceste evenimente şi a urat succes tuturor celor care urmează să susţină examenele de sfârşit de an. Apoi, directorul Ioan Gozar a punctat câteva aspecte din viaţa şi activitatea patronului spiritual al Şcolii Gimnaziale „Lucian Blaga”.

    A fost invitat să ia cuvântul viceprimarul Radu Roca, care a arătat că aceste zile reprezintă o mare sărbătoare pentru Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga”. „Această unitate şcolară a luat fiinţă în anul 1989, iar din 1996 poartă numele de Lucian Blaga. Astfel, anul viitor se vor împlini 20 de ani de când şcoala îl are pe Lucian Blaga ca patron spiritual. Rezultatele obţinute de elevii acestei şcoli dovedesc că aici există educaţie, o calitate a sistemului educaţional, motiv pentru care felicit atât cadrele didactice cât şi conducerea şcolii. Primăria Satu Mare va susţine în continuare nu numai această şcoală, ci şi cele 41 de unităţi şcolare din municipiu”, a mai spus Roca.

    Cuvinte frumoase despre activitatea acestei şcoli şi performanţele obţinute de elevii de aici au mai spus inspectorii şcolari Angela Şimon şi Natalia Boloş, precum şi preşedintele Asociaţiei de părinţi, Cristian Secară, sau fostul elev Iris Roatiş.

    Activităţi cultural-artistice şi premieri
    Manifestările de ieri au continuat cu vernisajul expoziţiilor organizate în holul instituţiei şi lansarea numărului aniversar al revistei şcolare “Cântecul vârstelor”, dar şi cu o serie de concursuri sportive de fotbal, volei, cros, cu participarea elevilor din municipiul Satu Mare.

    Ziua de azi va fi dedicată premierilor. Vor fi astfel premiaţi elevii participanţi la concursul judeţean interdisciplinar de Literatură română şi Istoria românilor “Istoria oglindită în literatură”, coordonat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare în colaborare cu Casa Corpului Didactic Satu Mare şi Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” Satu Mare. De asemenea, va mai avea loc premierea portofoliilor şi creaţiilor dedicate de elevii şcolii poetului Lucian Blaga, premierea aparatelor, echipamentelor şi lucrărilor realizate de elevii şcolii şi cadrele didactice la disciplinele fizică, chimie şi biologie, premierea proiectelor realizate de elevii şcolii în cadrul concursului “Paradisul florilor” precum şi a elevilor din colectivul de redacţie al revistei şcolare “Cântecul vârstelor”, a elevilor câştigători la concursul “Amintiri din copilărie” şi a celor care au participat la concursul “Europa mea, Europa noastră”.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE