More


    Neînţelegeri rezolvate cu pumnul şi cuţitul

    - Advertisement -

    pumn

    Joi, la ora 19.35, poliţiştii Secţiei Satu Mare au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că pe raza localităţii Vetiş o persoană ar fi fost agresată. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că pe fondul unei stări conflictuale mai vechi Levente G. l-ar fi agresat fizic pe Şandor S., provocându-i acestuia leziuni cu o lamă la nivelul abdomenului. De asemenea, i-ar fi distrus acestuia un telefon mobil şi o tabletă, cauzând un prejudiciu de 600 de lei. Victima a fost transportată la unitatea medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare, nefiind necesară rămânerea sub supraveghere medicală.

    La data de 22 mai a.c., ora 01.00, poliţiştii Secţiei Tăşnad au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 de către un bărbat în vârstă de 39 de ani, din localitatea Sudurău, judeţul Satu Mare, care reclama faptul că ar fi fost agresat. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului şi au stabilit că pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan Ioan A. i-ar fi aplicat lui Aladar M. mai multe lovituri cu pumnii la nivelul feţei. Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Tăşnad în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.

    În situaţiile menţionate anterior oamenii legii au întocmit dosare penale şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar în primul caz şi pentru distrugere.
    Robert Marcus



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img