More

    O nouă Lege a Educaţiei în dezbatere publică

    Noua Lege a Educaţiei, pe care ministrul de resort Sorin Câmpeanu o doreşte aprobată de Parlament până la sfârşitul anului, urmează să fie pusă în dezbatere publică. Comisia de învăţământ din Senat a trimis deja proiectul de Lege tuturor reprezentanţilor sistemului de învăţământ, pentru consultare. Proiectul de Lege va deveni, astfel, bază de discuţii până la sfârşitul lunii mai, ministerul urmând ca pe baza observaţiilor primite de la sindicatele profesorilor de la organizaţiile de studenţi şi elevi, de la Consiliul Naţional al Rectorilor şi asociaţiile de părinţi, să lanseze oficial proiectul în luna iunie.

    Este de menţionat faptul că Educaţia românească a intrat pe un drum sinuos după 1989. Cei 20 de miniştri care au stat în fotoliul ministerial au schimbat legea de 65 de ori în 25 de ani de democraţie. Imediat după Revoluţie, Legea educaţiei şi învăţământului care funcţiona din 1978 a fost abrogată, şi în timp de cinci ani, învăţământul românesc a fost reglementat prin hotărâri de guvern şi ordine de ministru. Abia în 1995 a apărut prima Lege de după Revoluţie, modificată de 61 de ori în 17 ani.

    Ministrul Sorin Câmpeanu propune acum o nouă Lege a Educaţiei în care admiterea la liceu să fie tema – vedetă a dezbaterilor, însă şi programa şcolară, Bacalaureatul şi admiterea la facultate, susţin experţii, cer soluţii urgente.

    Fără a intra deocamdată în detalii vom spune că noua lege are prioritar în vedere reorganizarea admiterii în liceu, în sensul că liceele performante ar trebui să-şi asigure admiterea cu probe de concurs. La fel, este vizată o programă şcolară mai aplicată, în care să nu domine partea informaţională într-o manieră atât de mare. În clasele obligatorii să se pună baza pe cultura generală şi pe o specializare mai mare în ultimele clase de liceu. Se consideră de asemenea că disciplinele pentru examenul de Bacalaureat ar trebui organizate pe profiluri de învăţământ – academic, vocaţional şi profesional. Elevii îşi doresc să fie consultaţi în mai mare măsură în procesul decizional iar manualele şcolare să fie asigurate de stat. Studenţii pledează pentru reforma curriculei şi cursuri corelate mai bine cu cerinţele de pe piaţa muncii.

    În sfârşit, ne dorim cu toţii ca noua Lege a Educaţiei să aibă o viaţă cât mai lungă.

    Voicu D. Rusu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE