More

    Parcul central al comunei Odoreu va fi reabilitat

    odoreu

    Parcul central al comunei Odoreu va fi reabilitat în totalitate, fiind schimbată în bine faţa acestei zone. Lucrări de o asemenea anvergură au mai fost executate aici în anii `70. Reabilitarea parcului din Odoreu este făcută prin intermediul unui proiect FEADR-LEADER implementat pe Măsura 41322. Valoarea totală a acestui proiect este de peste 558 de mii de lei.

    Potrivit primarului comunei Odoreu, Dumitru Pop, parcul din centrul comunei va fi complet schimbat după finalizarea lucrărilor care vor începe în prima parte a lunii iunie. „Vor fi modernizate aleile pietonale, vor fi făcute parcări, vor fi plantaţi arbuşti ornamentali şi gazon. De asemenea, aici va fi montat şi un foişor unde vor putea fi organizate o serie de manifestări culturale pe perioada verii. Totodată, va fi modernizat întregul mobilier stradal din parc”, a precizat Dumitru Pop.

    Edilul şef a dorit să-i liniştească pe odoreni afirmând că teii, castanii şi mestecenii din parc nu vor fi tăiaţi ci doar toaletaţi. „Copacii din incinta parcului nu vor fi tăiaţi, dar vor fi executate lucrări de toaletare a acestora. Ne dorim să facem din centrul comunei noastre un loc primitor”, a mai spus primarul Dumitru Pop.

    Lucrările de reabilitare a parcului din Odoreu trebuie să fie terminate până la sfârşitul lunii octombrie.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE