More

    Parlamentarii UDMR propun TVA redus pentru utilităţi

    udmr

    Parlamentarii UDMR au depus un amendament la noul Cod Fiscal privind aplicarea unei cote reduse de TVA la plata serviciilor publice, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, deputatul Erdei D. Istvan. Măsura vizează serviciile de apă-canal, de furnizare de energie şi gaze naturale. La conferinţa de presă au mai participat senatorul Pataki Csaba şi deputatul Kereskenyi Gabor, cei trei parlamentari prezentând o parte din cele 45 de amendamente depuse de formaţiunea pe care o reprezintă la noul Cod Fiscal.

    Printre amendamentele enumerate de deputatul Erdei D. Istvan s-au aflat: posibilitatea ca pensionarii să direcţioneze 2% din impozit către sfera civilă, acordarea de deduceri şi pentru a doua persoană în cadrul familiilor numeroase, scutirea de impozite pentru pensiunile montane în extrasezon, introducerea scutirii impozitului pe profit pentru firmele care introduc pentru prima oară în producţie tehnologii şi invenţii brevetate la OSIM şi plata eşalonată pe durata folosinţei autovehiculului pentru taxa de primă înmatriculare. Deputatul Kereskenyi a enumerat amendamentele proprii, cum ar fi reducerea impozitului pe profit la 14% din 2016, scutirea de impozit în cazul profitului reinvestit în construcţia de hale de producţie şi de depozitare, neaccizarea pălincii până în limita cantităţii de 200 litri pe gospodărie, subvenţiile pentru transportul în comun să nu mai fie purtătoare de TVA şi debirocratizarea sistemului fiscal.

    Senatorul Pataki Csaba a prezentat amendamentul propriu, respins în Senat, privind scutirea medicilor de impozit, la fel cum informaticienii sunt scutiţi de plata acestuia de 11 ani. Senatorul a arătat că această măsură nu ar fi cauzat o gaură mare în buget, în condiţiile în care în România sunt înregistraţi 110.000 de informaticieni şi doar 40.000 de medici.

    Deputatul Kereskenyi a anunţat că iniţiativa privind instituirea zilei de 21 Mai ca Ziua Poliţiei Locale, a cărei autor este, împreună cu senatorul Pataki, a fost aprobată de Camera Deputaţilor.
    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE