More


    Permise obţinute prin fraudă în Ungaria, dar totuşi legale în România

    - Advertisement -

    permise

    Deşi autorităţile judiciare din România au demonstrat că au obţinut în mod fraudulos permise de conducere în Ungaria, zeci de romi analfabeţi din judeţul Satu Mare circulă în continuare pe baza acestora pe drumurile publice. Fenomenul se datorează inerţiei autorităţilor din Ungaria, care au refuzat să ancheteze corupţia din sistemul de acordare a permiselor de conducere din ţara vecină. Din cauza acestei situaţii absurde, autorităţile sătmărene chiar au fost nevoite să returneze romilor analfabeţi permisele ungureşti, chiar dacă majoritatea acestora nici măcar n-au ştiut să semneze pentru primirea lor.

    Permise obţinute cu ajutorul traducătorului
    În cadrul unei operaţiuni realizate la nivelul întregii Transilvanii, DNA Satu Mare a reţinut în 2010 mai mulţi sătmăreni, domiciliaţi în Ardud şi Carei, care se ocupau cu intermedierea de permise de conducere ungureşti. De asemenea, au fost identificaţi numeroşi clienţi analfabeţi ai acestor intermediari, marea lor majoritate provenind din rândul romilor, respectiv al interlopilor. Ancheta a demonstrat că, deşi deţineau permise de conducere, aceştia habar nu aveau de regulile de circulaţie. Cu ocazia audierilor a reieşit că nici măcar nu ştiau să scrie şi să citească.

    Anchetatorii sătmăreni au reuşit să identifice metoda prin care analfabeţii au reuşit să-şi procure permisele în Ungaria. Aceştia s-au folosit de o prevedere legislativă din Ungaria, care spune că cetăţenii altor ţări îşi pot lua permisul de conducere dacă sunt însoţiţi de un traducător autorizat. Numai că, în acest caz, traducătorii le livrau şi răspunsurile corecte. Un asemenea permis costa între 2.000 şi 3.000 de euro.

    Autorităţile din Ungaria n-au găsit corupţia
    Astfel de şoferi analfabeţi au fost depistaţi cu sutele şi în alte judeţe din Transilvania. După cum era şi normal, autorităţile din ţara noastră au alertat autorităţile din Ungaria, solicitând anularea permiselor obţinute fraudulos în ţara învecinată. Din păcate, solicitarea n-a avut efectul scontat. Refuzând să recunoască corupţia, autorităţile din Ungaria au afirmat că nu au găsit indicii privind obţinerea frauduloasă a permiselor. Din acest motiv, autorităţile maghiare au refuzat să anuleze permisele analfabeţilor din România. Astfel, organele judiciare din ţara noastră s-au văzut obligate să restituie permisele ungureşti romilor analfabeţi.

    Afaceri cu permise ungureşti falsificate
    Încurajaţi de acest lucru, infractorii au continuat să facă afaceri cu permise ungureşti, chiar falsificându-le. În 2012, procurorii DNA au identificat în Sălaj o grupare care se ocupa cu comercializarea de permise ungureşti falsificate. De asemenea, chiar anul trecut poliţiştii de frontieră din PTF Urziceni au identificat un tânăr din Sălaj care a prezentat la intrarea în ţară un permis de conducerea unguresc falsificat. În urma verificărilor efectuate au constatat că documentul respectiv este de fapt un permis de conducere eliberat pe numele unui cetăţean maghiar, dar a fost anulat în octombrie 2012.

    Analfabeţii ne pun în pericol viaţa
    Deţinătorii de permise ungureşti continuă să circule şi în prezent pe şoselele judeţului. Unii dintre ei au fost mai şmecheri şi au solicitat preschimbarea permiselor din Ungaria în permise româneşti. Poliţia nu deţine o situaţie clară cu analfabeţii care circulă pe baza permiselor obţinute prin fraudă în Ungaria. Având în vedere că aceşti analfabeţi habar n-au de legislaţia rutieră şi de regulile de circulaţie, se datorează numai norocului faptul că încă n-au provocat vreun carnagiu pe şosele. Să sperăm că în decurs de patru-cinci ani, chiar dacă n-au învăţat să scrie şi să citească, cel puţin s-au familiarizat cu regulile de circulaţie.

    Szasz Lorand



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img