Agenţii economici care folosesc casele de marcat sunt obligaţi să notifice autoritatea fiscală până azi, potrivit unui comunicat de presă remis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare. “Potrivit Ordinului nr. 513 din 30 aprilie 2015 pentru aprobarea modelului şi conţinutului registrului de bani personali, precum şi a procedurii de înregistrare a acestuia la organul fiscal, toţi operatorii economici care au obligaţia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale trebuie să notifice autoritatea fiscală în termen de 5 zile lucrătoare de la data publicării prezentului ordin, respectiv până vineri, 8 mai. Notificarea privind Registrul de bani personali se poate transmite organului fiscal competent de administrare direct la registratura instituţiei fiscale sau prin poştă, cu confirmare de primire”, se arată în respectivul comunicat.
Florin Dura