România asigură președinția Comitetului Principal II al Conferinței de Evaluare a Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare, care are loc la New York, în perioada 27 aprilie – 22 mai, fapt ce reconfirmă importanța eforturilor diplomației române la nivel multilateral, pe dosare de importanță majoră privind securitatea globală și neproliferarea armelor de distrugere în masă, informează MAE.
Potrivit unui comunicat de presă remis luni AGERPRES de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), lucrările Comitetului Principal II se desfășoară la New York, în perioada 4-15 mai, sub președinția ambasadorului Cristian Istrate, reprezentant permanent al României pe lângă organizațiile internaționale cu sediul la Viena.
“La sesiunea Comitetului Principal II, cele 190 de State Părți la Tratat vor analiza stadiul implementării angajamentelor asumate în domeniul neproliferării armelor nucleare, garanțiile nucleare și zonele libere de arme nucleare (…) prin prisma Planului de Acțiune adoptat de Conferința de Evaluare din 2010 și vor stabili pașii care trebuie urmați în continuare pentru finalizarea implementării Planului de Acțiune și consolidarea Tratatului”, precizează MAE.
De asemenea, adaugă sursa menționată, în acest cadru vor fi abordate tematici relevante, cum ar fi neproliferarea nucleară, inclusiv prin promovarea și întărirea garanțiilor nucleare și a securității nucleare, neproliferarea regională, implementarea Rezoluției din 1995 privind Orientul Mijlociu sau cazurile de nerespectare a prevederilor Tratatului.
“Este de așteptat ca dezbaterile din cadrul Comitetului Principal II să reflecte o imagine cuprinzătoare a progreselor concrete realizate de Statele Părți și să agreeze recomandări cu privire la măsurile necesare pentru următorul ciclu de evaluare, cu scopul consolidării Tratatului și a încrederii comunității internaționale în regimul global de neproliferare nucleară”, se mai arată în comunicatul citat.
Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare a intrat în vigoare la 5 martie 1970, numărând în prezent 190 de state părți. România a ratificat documentul la 30 ianuarie 1970, adaugă MAE.