More

    Sătmărenii au demonstrat că sunt români şi europeni

    depunere1

    Ziua Independenţei, Ziua Uniunii Europene și Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al II-lea Război Mondial au fost sărbătorite sâmbătă în municipiul Satu Mare. Oficialitățile sătmărene, directorii de instituții, veteranii de război și elevii au depus coroane la Monumentul Ostașului Român, în memoria celor care au căzut pe front.

    Depuneri de coroane şi defilare la Satu Mare
    La ceremonii au participat prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, viceprimarii Radu Roca şi Marcela Papici, consilieri judeţeni, consilieri locali, directori de instituţii publice, reprezentanţi ai partidelor politice şi ai ONG-urilor, precum şi numeroşi sătmăreni.

    Manifestările au început cu trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, urmată de intonarea Imnului de Stat al României şi Imnul Europei. De asemenea, a avut loc un scurt serviciu religios în memoria celor căzuți pe front în cel de-al Doilea Război Mondial. Muzeograful Paula Virag a prezentat semnificaţia zilei de 9 Mai.

    Conducerile instituțiilor județene, reprezentanții partidelor politice, veteranii și elevii sătmăreni, rând pe rând, după serviciul religios, au depus coroane la Monumentul Ostașului Român și au asistat la defilarea Gărzii de Onoare, care a încheiat seria manifestărilor organizate pentru a marca ziua de 9 Mai.

    depunere2

    Manifestări organizate şi la Carei
    Ziua de 9 Mai a fost marcată sâmbătă şi la Carei, pe platoul din faţa Monumentului Ostaşului Român, printr-un scurt moment solemn. După intonarea imnului de stat al României, Bogdan Georgescu, director al Direcţiei de Cultură şi Sport Carei, a ţinut o scurtă cuvântare despre importanţa acestei zile, după care a urmat un Te Deum oficiat de preoţi din cadrul Parohiei Ortodoxe Carei, depuneri de coroane din partea instituţiilor publice, a partidelor politice, a asociaţiilor în memoria eroilor căzuți în lupta pentru obținerea independenței de stat, un scurt moment artistic susţinut de solista Denisa Vasile, acompaniată la vioară de Virgil Sava şi profesorul Adrian Paşca, acesta a interpretat două melodii, iar Adrian Ştefănuţi a recitat o poezie.

    Alexandra Ardelean

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE