More

    Satu Mare, capitala regională a chitarei clasice

    chitara

    La Centrul Multicultural Poesis se va desfăşura azi cea de-a V-a ediţie a Festivalului – concurs de chitară clasică “Samus Guit Art”, organizat de Consiliul Judeţean Satu Mare şi Şcoala de Arte Satu Mare. La această competiţie, care s-a adresat elevilor Şcolilor de Artă din Regiunea Nord-Vest, s-au înscris 21 de concurenţi din şapte judeţe. Juriul concursului este format din Constantin Andrei, Aurelian Andrei şi Adrian Andrei, cei care formează renumita formaţie Trio Andrei.

    Zeci de concurenţi din şapte judeţe
    Directorul Şcolii de Arte Satu Mare, Mircea Deac, a declarat că în acest an vor participa peste 20 de concurenţi din şapte judeţe. De asemenea, în acest an, prin sprijinul Consiliului Judeţean, s-au alocat mai multe fonduri. “Vom avea circa 21 de concurenţi, dar după cum se ştie, ca de fiecare dată, pe ultima sută de metri se mai înscriu concurenţi. Concurenţii vin din şapte judeţe ale ţării. De anul acesta, prin sprijinul Consiliului Judeţean, suma alocată este mult mai mare – iar premiile sunt în valoare de 1.900 de lei, iar valoarea trofeului va fi de 500 de lei”, a spus Mircea Deac.

    Totodată, de anul viitor festivalul va deveni unul internaţional. “Din ceea ce spunea domnul Adrian Ştef, de anul viitor vrem să facem acest festival unul internaţional, fiindcă acest instrument este foarte iubit. La Şcoala de Arte avem în jur de o sută de cursanţi la acest instrument. Vrem să popularizăm acest instrument şi în afara graniţelor ţării”, a mai spus Mircea Deac.

    Juriu de excepţie
    Juriul este format din fraţii Constantin, Aurelian şi Adrian Andrei. Preşedintele juriului va fi conferenţiarul universitar dr. Constantin Andrei, şeful catedrei de chitară a Academiei de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca. Acesta are o discografie bogată şi a câştigat numeroase premii la festivaluri şi concursuri. Începând cu anul 1990 este prezent în juriul unor prestigioase festivaluri şi concursuri de chitară din ţară şi de asemenea este invitat să susţină recitaluri şi cursuri de măiestrie în Franţa şi Germania. Din anul 2000 alături de fraţii săi Aurelian şi Adrian formează „Trio-ul de Chitare Andrei”, susţinând numeroase recitaluri pe scenele celor mai importante instituţii din ţară.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE