More

    Satu Mare şi Zutphen, înfrâţire şi pe terenul de fotbal

    olandezi

    Înfrăţite de 45 de ani, oraşele Satu Mare şi Zutphen continuă seria acţiunilor comune iar sportul rămâne în continuare liantul important între cele două părţi.

    Prezentă în aceste zile la Satu Mare delegaţia olandeză din oraşul înfrăţit a fost invitată la o partidă amicală pe terenul sintetic de la Rania. A fost o întâlnire între doi fraţi de cruce, Alexandru Contraş, fostul director DJST Satu Mare şi Kees Samuels cel care s-a ocupat mai bine de 30 de ani de sport la primăria din Zutphen.

    „Ne-au întors vizita pe care şi noi le-am făcut-o anul trecut când am participat la mai multe acţiuni de genul Sportul pentru Toţi la Zutphen. Între mine şi Kees Samuel e o relaţie deosebită de ani buni. E un om minunat, a sprijinit sportul sătmărean necondiţionat. Zeci de vizite, banii donaţi, acţiuni comune. Ne leagă multe amintiri comune extrem de plăcute”, ne-a spus Sandu Contraş. De altfel, fratele olandez i-a botezat lui Contraş unicul copil. Iar în semn de preţuire Cotraş jr a primit un al doilea prenume… Kees după numele naşului de botez din Zutphen.

    „Vin de 30 de ani cu drag la Satu Mare. Ca şi acasă mă simt aici. Sportul de performanţă nu e la fel de dezvoltat la noi dar am încercat mereu să ţinem pasul şi să colaborăm cu Satu Mare. Iar la meciurile old-boys de fotbal e clar sătmărenii sunt mult mai buni. Dar noi ne revanşăm la reprriza a 3-a” a punctat oaspetele olandez, Kees Samuels.

    Printre „veteranii” echipei din Satu Mare i-am regăsit pe teren pe Andrei Estinca, Sandu Boc, Nicu Ştef, Paul Cristian, Bodi Attila, Blatniczki, Nagy Istvan…

    Rezultatul final a contat mai puţin… s-a terminat mult la puţin pentru Satu Mare însă olandezii promit revanşa la repriza a 3-a.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE