Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a precizat azi, în cadrul unei conferinţe de presă, că la Zilele Municipiului Satu Mare va fi adusă o scenă de nivel internaţional. Este vorba despre scena pe care s-au susţinut concertele de Revelion organizate în Bucureşti, mai exact în Piaţa Constituţiei.
Mai mult, ca şi un alt element de noutate, pentru prima dată în ultimele două decenii, edilul şef sătmărean susţine că sponsorii se înghesuie efectiv la uşa administraţiei locale, fapt prin acre se va asigura diferenţa de bani necesară pentru organizarea evenimentului. Primarul a anunţat astăzi şi bugetul alocat pentru această manifestare, care este de 280.000 lei, plus 50.000 lei din închirieri.
Programate în perioada 29-31 mai, Zilele oraşului Satu Mare adună în municipiul reşedinţă de judeţ cele mai mari nume ale scenei muzicale autohtone.
Printre numele grele se numără Vama, BUG Mafia, Smiley, Holograf, Delia, Proconsul, Voltaj, Don Baxter, Dorian, Cabron, Sore, Antonia şi Alex Velea. Aceştia vor evolua pe scena principală, amenajată şi în acest an în Piaţa 25 Octombrie, în timpc e scena pentru muzica populară va fi amenajată în Piaţa Libertăţii, în faţa Hotelului Dacia.
Programul Zilelor Oraşului Satu Mare
Scena 1 – P-ţa 25 Octombrie
Vineri, 29 mai
18:00 – Deschiderea oficială: Concert al Filarmonicii Dinu Lipatti
20:00 – Spectacol pentru copii cu Gaşca Zurli
22:00 – Concert Vama
23:00 – Concert BUG Mafia
Sâmbătă, 30 mai
17:00 – trupe locale
19:00 – Concert Smiley & Frieds (Baxter, Dorian, Cabron, Sore, Antonia, Alex Velea, Smiley)
23:00 – Concert Holograf
24:00 – foc de artificii
Duminică, 31 mai
11:00 – spectacole pentru copii dedicate Zilei Internaţionale a Copilului
19:00 – Miss Ziua Oraşului 2015
21:00 – Concert Delia & Band
22.00 – Concert Pro Consul
23:00 – Concert Voltaj