UPDATE 11:00 FRF a luat act de decizia dată astăzi de TAS şi anunţă că după publicarea motivării acestei decizii va lua în calcul oportunitatea de a ataca această hotărâre.
Iată comunicatul postat pe site-ul FRF:
”Tribunalul Arbitral de la Lausanne s-a pronunţat astăzi în cazul procedurilor disciplinare deschise de Federaţia Română de Fotbal pentru clubul FC CFR 1907 Cluj Decizia Tribunalului anulează deciziile comisiilor Federaţiei Române de Fotbal şi suspendă procedurile discplinare deschise de Federaţia Română de Fotbal până la soluţionarea procesului de insolvenţă în care este implicat clubul CFR Cluj. După publicarea motivării acestei decizii, Federaţia Română de Fotbal va analiza oportunitatea utilizării ultimei căi de atac împotriva deciziei.”
UPDATE 10:15 CFR Cluj a primit astăzi răspuns favorabil din partea Tribunalului de la Laussane şi va primi înapoi cele 24 de puncte luate de Comisiile FRF.
Tribunalul Sportiv a apreciat faptul că în ziua în care CFR a intrat în insolvenţă nu se putea lua nicio decizie disciplinară împotriva ei.
CFR Cluj a înregistrat cea mai importantă victorie din istoria sa, la un Tribunal Sportiv. TAS-ul a dat câştig de cauză echipei clujene în apelul făcut împotriva FRF, ca urmare a depunctăriii cu 24 de puncte, din pricina datoriilor către jucători. Curtea supremă a fotbalului European a considerat eronată decizia Comisiilor de Disciplină şi de Recurs a FRF, reprezentate şi ele în proces. Decizia a venit în această dimineaţă şi are efect imediat pentru CFR. Clujenii nu doar că scapă de retrogradare, dar trec pe locul 3, cu 54 de puncte. În acelaşi timp, la retrogradare, Gaz Metan intră în “zona roşie” a clasamentului.
Cum arată clasamentul după ce cei de la CFR Cluj au primit înapoi cele 24 de puncte
La 4 februarie, Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat CFR Cluj pentru neexecutarea hotărârilor Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL), în speţă neachitarea datoriilor către cinci fotbalişti, cu interzicerea dreptului de a transfera sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi scăderea a câte patru puncte pentru fiecare dosar, 24 de puncte în total. Cei cinci jucători sunt Daniel Stana, Laszlo Sepsi, Claudiu Voiculeţ, Ioan Hora şi Vasile Maftei, cu menţiunea că ultimul a avut două dosare deschise la CNSL.
Comisia de Recurs a FRF a respins, la 20 februarie, memoriul grupării CFR Cluj, menţinând sancţiunea cu 24 de puncte de penalizare dictată de Comisia de Disciplină, iar gruparea ardeleană a atacat decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Astfel, CFR Cluj, care ocupa locul 2 în clasamentul Ligii I la finalul turului, cu 34 de puncte, a ajuns pe ultimul la începutul returului.
Rămâi pe ProSport.ro pentru detalii
Vineri este ziua “Z” pentru CFR, al cărei viitor va depinde în mare măsură de decizia pe care TAS o va anunţa.
Penalizată cu 24 de puncte de Comisiile din România, ca urmare a restanţelor financiare către jucători, fosta campioană este în colaps. Dincolo de retrogradare, echipa are şanse mari să se desfiinţeze, dar lucrurile ar putea reveni cât de cât la normal dacă instanţa de la Lausanne va da o decizie favorabilă clujenilor şi va anula penalizarea.
Totuşi, şansele ca acest lucru să se întâmple sunt minime, crede Mircea Sandu, fostul preşedinte al FRF şi un guru în materie de regulamente. Deşi regretă că jucătorii care au obţinut rezultate bune în campionat vor fi condamnaţi la retrogradare, “Naşul” e de părere că soluţia luată în România este cea corectă.
“Sunt două probleme, una de regulament, care trebuie aplicat, şi al doilea pe partea sportivă, pentru că jucătorii n-au nicio vină. Administraţia n-a găsit soluţiile financiare ca să satisfacă contractele. Alta a partea sportivă, jucătorii au câştigat punctele pe teren şi ar dori să joace în cupele europene. Dar regulamentul spune foarte clar. După părerea mea, FRF a aplicat corect măsura. Fără dubii, dacă FRF e nemulţumita mai are dreptul să facă apel la Tribunalul Federal. Ar fi mai bine pentru jucatori (n.r. să primească punctele), dar nu s-a făcut niciun abuz“.