Fenomenul abandonării în spital a nou-născuţilor ia amploare în judeţul Satu Mare, aceştia fiind lăsaţi la mila medicilor şi asistentelor din secţiile de Pediatrie şi Neonatologie.
Doar în prima jumătate a acestui an, la maternitatea Spitalului Judeţean Satu Mare au fost abandonaţi şapte nou-născuţi. Îngrijorător este faptul că pe tot parcursul anului trecut, la maternitatea sătmăreană au fost abandonaţi tot atâţia copii cât au fost înregistraţşi doar în prima jumătate a acestui an, adică şapte.
Potrivit reprezentanţilor unităţii spitaliceşti din Satu Mare, mamele care-şi „uită” copiii în maternitate încă de la naştere provin din familii cu o situaţie materială precară sau încă nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Contrar aşteptărilor, sunt foarte puţine mame de etnie romă care recurg la acest gest.
Pentru aceştia, Protecţia Copilului nu poate asigura asistenţa medicală non stop în centrele de plasament. Acestea sunt unităţi de asistenţă socială, nu medicală. Mergând pe modelul unui modul de tip familial, serviciile medicale se acordă tot de unităţile sanitare.