More

    ALDE Satu Mare valorifică istoria iei româneşti

    IA

    La Muzeul de Artă s-a desfăşurat ieri, începând cu ora 17.00, evenimentul “Ia românească, punte peste timp”. Acţiunea a fost organizată de Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) Satu Mare. Acest eveniment s-a desfăşurat cu ocazia Zilei Naţionale a Iei Româneşti, sărbătorită în data de 24 iunie. “Anul acesta este a doua ediţie a evenimentului, al doilea an în care sărbătorim în mod festiv pentru sufletul nostru ia românească. Am denumit evenimentul <<Ia românească, punte peste timp>> pentru că noi considerăm că este obligaţia noastră, a tuturor, să luăm tot ce aveau mai bun bunicile şi străbunicile noastre şi să le dăm copiilor şi nepoţilor noştri. Acesta este evenimentul în care putem face acest lucru, mai ales că evenimentul are loc la nivel naţional”, a spus liderul femeilor din ALDE Satu Mare, Marcela Papici. Prezentarea a oferit date prin care se poate constata rolul important jucat de bluza românească în industria mondială a modei, ea fiind o constantă sursă de inspiraţie a marilor creatori de modă. Printre participanţii la această prezentare s-a numărat şi directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Robert Laszlo. Ia, parte integrantă a costumului popular românesc, s-a născut din necesitate, din simţ practic şi a căpătat o valoare artiscă, simbolică şi sentimentală, din momentul în care femeia a creat-o, a înzestrat-o cu propriile credinţe, simţ estetic şi sentimente.
    Bogdan Tulbure

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE