Copreşedintele PNL Alina Gorghiu este unul dintre iniţiatorii proiectului de lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în Registrul Comerţului,act normativ care a fost promovat la presiunea lui Mihail Vlasov, potrivit rechizitoriului întocmit în cazul fostului şef al CCIR.
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov, într-un nou dosar de corupţie, el fiind acuzat că i-a dat mită unui parlamentar, pentru ca acesta din urmă să promoveze un anumit proiect de act normativ. Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Mihail Vlasov va fi judecat pentru dare de mită.
În cadrul actului de sesizare a instanţei, apare informaţia conform căreia iniţiatorii proiectului vizat de anchetatori au fost: deputatul Aurel Vainer, deputatul Alina Gorghiu, senatorul Klarik Laslo-Attila, deputatul Attila Marko, deputatul Mircea Grosaru. “Se observă faptul că deputaţii semnatari ai proiectului sunt reprezentanţi ai unor grupuri politice diferite, inclusiv reprezentanţi ai minorităţilor naţionale. Scopul era acela ca iniţiatorii să-şi convingă colegii de formaţiune politică să susţină proiectul care, teoretic, ar fi avut şanse de a fi adoptat, iar pe de altă parte, să confere în spaţiul public o aparenţă de neutralitate privind originea iniţiativei”, potrivit rechizitoriului DNA.
Din cuprinsul convorbirilor telefonice interceptate de ancehtatori a rezultat faptul că Mihail Vlasov a fost cel care şi-a exercitat influenţa asupra unor parlamentari, în special asupra acelora care aveau şi calitatea de arbitri în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, astfel încât proiectul legislativ să fie însuşit de către parlamentari din partea unor grupuri politice diferite. Astfel, arată procurorii DNA, după finalizarea proiectului de act normativ, Mihail Vlasov a depus “o muncă asiduă pentru influenţarea unor parlamentari din toată sfera politică în vederea semnării şi susţinerii respectivei iniţiative legislative”.