Hoţii au prădat marţi două case la Ardud şi Lazuri, de unde au furat bani.
Poliţiştii din Ardud au fost sesizaţi marţi, în jurul orei 11.00, prin apelul unic de urgenţă 112, despre faptul că un localnic ar fi surprins un bărbat care ar fi furat bunuri din locuinţa sa.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că Iosif K. ar fi pătruns în locuinţa reclamantului, iar din bucătăria locuinţei, de pe o masă, ar fi sustras suma de 170 lei.
Prejudiciul a fost recuperat şi predat păgubitului, persoana bănuită de comiterea faptei nu se află la prima abatere.
Tot marţi, poliţiştii din Lazuri au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, de către Norbert K. care reclama faptul că o persoană de sex masculine, pe care o găzduia, i-ar fi furat bunuri din locuinţă.
Oamenii legii au constatat că Daniel C., profitând de faptul că proprietarul imobilului în care era găzduit nu se afla la domiciliu, ar fi furat din portofelul acestuia suma de 10.000 forinţi. Şi în acest caz prejudiciul a fost restituit părţii păgubite.
În cauze au fost întocmite dosare penale şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, în primul caz şi furt în cel de-al doilea caz. În toate situaţiile persoanele sunt cercetate în stare de libertate.