More

    Consiliul Judeţean şi-a deschis ieri larg porţile pentru sătmăreni

    mircea-govor

    Consiliul Judeţean Satu Mare şi-a deschis ieri porţile, astfel că fiecare sătmărean a avut posibilitatea să viziteze instituţia. Aceasta a fost prima manifestare organizată în cadrul Zilelor Judeţului.

    Consiliul Judeţean, în slujba cetăţenilor
    După intonarea Imnului de stat al României, atât preşedintele Adrian Ştef, cât şi vicepreşedintele Mircea Govor, i-au invitat pe sătmăreni să viziteze birourile instituţiei pentru a vedea cum se desfăşoară activitatea aici. „Ne prezentăm în faţa sătmărenilor oferindu-le posibilitatea de a vizita Consiliul Judeţean şi instituţiile subordonate. Ne bucură faptul că aceste instituţii şi-au înţeles foarte bine rolul de a fi în slujba cetăţenilor, acest lucru fiind oglindit în acţiunile organizate. Mulţumesc colegilor noştri de la instituţiile subordonate dar şi colegilor din cadrul aparatului Consiliului Judeţean pentru buna colaborare pe care o avem”, a arătat Adrian Ştef.

    Vicepreşedintele Mircea Govor a arătat că instituţia pe care o reprezintă se află la dispoziţia sătmărenilor. „Suntem azi din nou împreună la un eveniment deosebit de important pentru Consiliul Judeţean şi pentru sătmăreni. Azi suntem împreună ca o familie mare a Consiliului Judeţean şi îi primim în casa noastră pe toţi sătmărenii. Mulţumesc colegilor noştri pentru implicarea de care au dat dovadă organizând acest eveniment, dar şi sătmărenilor care ne vor vizita. Realizările noastre vor fi prezentate în zilele următoare”, a mai spus Mircea Govor.

    Expoziţia instituţiilor subordonate
    De asemenea, în holul Consiliului Judeţean a fost organizată şi o expoziţie în cadrul căreia s-a prezentat fiecare instituţie subordonată Consiliului Judeţean. „Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este o instituţie care se adresează atât adulţilor cât şi copiilor. Venim în întâmpinarea nevoilor sătmărenilor şi am organizat azi această expoziţie prin care dorim să ne prezentăm vizitatorilor noştri”, a arătat directorul DGASPC Satu Mare, Mariana Dragoş.

    În continuarea manifestării, conducerea Consiliului Judeţean i-a primit pe vizitatori în birouri, au stat de vorbă cu aceştia şi le-au ascultat păsurile sau propunerile lor. Cei mai bucuroşi au fost cei mici, mulţi dintre ei aflaţi pentru prima dată în birourile acestei instituţii. Printre aceştia s-au aflat şi reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor care au solicitat, printre altele, gratuitate pentru elevi pe mijloacele de transport în comun.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE