More

    Expoziţie dedicată regimului comunist, la Muzeul de Artă

    expo-2

    Expoziţia dedicată regimului comunist din România din cadrul Muzeului de Artă Satu Mare, al cărei vernisaj a avut loc ieri după-amiază, îşi propune să aducă în faţa sătmărenilor crâmpeie din perioada istorică în care statul român s-a aflat sub dominaţia unui regim unic ce şi-a impus ideologia în toate sferele vieţii politice şi sociale din ţară. Sătmărenii sunt invitaţi să surprindă fragmente din cotidianul regimului comunist, de la mijloace de propagandă, la aspecte ce ţin de cultul personalităţii şi până la imagini reprezentative din perioada comunistă a judeţului.

    Directorul Muzeului Judeţean, Felician Pop, a afirmat, în cadrul vernisajului expoziţiei, că manifestarea a fost organizată în special pentru cei tineri. “Asumarea memoriei totalitare ocupă un loc central în manifestările istoric-culturale de astăzi astfel că expoziţia are un rol ce ţine atât de o reamintire a perioadei pentru mulţi dintre sătmăreni, cât şi unul educativ pentru generaţiile mai tinere care trebuie să perceapă istoria ca un exerciţiu de gândire asupra experienţelor traumatizante din trecutul României”, a mai spus Felician Pop.

    La eveniment a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, care a depănat câteva amintiri din perioada comunistă, când acesta era copil. A amintit astfel de uniformele şcolare, de costumele de pionieri, de rafturile goale din magazine, de “Eugenia” tari ca piatra, dar şi de alte aspecte din perioada respectivă. Despre modul de viaţă în perioada totalitarismului comunist în România au mai vorbit şi alţi sătmăreni prezenţi la expoziţie.

    În cadrul expoziţiei sunt expuse tablouri ce înfăţişează cuplul dictatorial Ceauşescu, steaguri ale perioadei, ziare, lucrări omagiale, insigne, tablouri, îmbrăcăminte, precum şi alte obiecte ce îşi găsesc corespondentul în perioada regimului comunist. “Prin intermediul acestei expoziţii suntem făcuţi martori ai unei epoci încheiate ce şi-a lăsat însă adânc urmările în societatea românească”, a mai spus Felician Pop.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE