Femeile BĂTUTE de soţi nu îi RAPORTEAZĂ. Autorităţile RIDICĂ din UMERI. ZECI de CAZURI în JUDEŢ



violenta

Violenţa în familie este un domeniu în care autorităţile depun eforturi considerabile. Doar că din lipsa unor pârghii legale, respectiv a unor centre specializate, fenomenul nu poate fi stăpânit. Motiv pentru care doar câteva zeci de femei au curajul să îşi raporteze soţii, dar o parte importantă dintre acestea îşi retrag plângerile.

Potrivit unor evidenţe ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare, doar 22 de femei au avut curajul să îşi raporteze soţii sau concubinii violenţi. Din păcate, reprezentanţii DGASPC susţin că ei nu pot interveni pe lângă poliţie, fapt pentru care fenomenul este greu de ţinut sub control.

“În acest an am avut 22 de cazuri de violenţă în familie raportate. Subliniez acest lucru, pentru că nu toate victimele raportează. Noi putem să consiliem, dar nu putem să facem sesizarea la poliţie. Cadrele didactice o pot face dacă văd diverse manifestări ale copilului”, a spus directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare, Mariana Dragoş.

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare, Mariana Dragoş, susţine că un instrument în lupta cu violenţa în familie ar fi înfiinţarea unui centru specializat pe acest domeniu. DGASPC a depus un proiect în acest sens, sperând să fie implementat cât mai curând.

“Un punct vulnerabil în dezvoltarea serviciilor în domeniul violenţei în familie este acum Serviciul de Asistenţă pentru Victimele Violenţei în Familie. A fost depus un proiect pe fondurile norvegiene pentru gestionarea fenomenului violenţei în familie. Locaţia există. Partea care lipseşte în combaterea fenomenului este acea asistenţă de specialitate într-un centru specializat, aici mă refer inclusiv la găzduire”, a spus Mariana Dragoş.

Pe lângă personalul insuficient, autorităţile se mai confruntă şi cu lipsa unor pârghii legale care să le confere autoritate în faţa abuzatorilor.

“În cadrul serviciului avem doi psihologi şi trei asistenţi sociali. Cu siguranţă mai avem nevoie de personal. Nouă, ca asistenţi sociali, ne este, de multe ori, greu să intrăm în medii vulnerabile, când vorbim despre violenţă în familie. De multe ori ne este foarte greu nouă, ca specialişti, să punem în practică un ordin de restricţie atunci când abuzatorului i se interzice să mai aibă acces în locuinţă”, a acuzat Mariana Dragoş.

 

 





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts