Veste excelentă pentru sătmărenii care locuiesc în Cartierele Micro 17 şi Soarelui. Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a prezentat azi macheta parcărilor din cartierul Micro 17 şi Soarelui.În document se pot desluşi noile spaţii pentru parcare, precum şi zonele verzi din cartiere. Edilul şef sătmărean a precizat că vor exista cu 30% mai multe parcări decât cele care au fost proiectate în momentul ridicării cartierelor.
Primarul Coica a spus că Micro 17 va fi modernizat până la finele acestui an. Costurile modernizării cartierului Micro 17 şi Soarelui se ridică la 6-7 milioane lei.
Locuitorii din zonă pot consulta macheta la primărie, iar cei care se declară nemulţumiţi pot să facă obiecţii.
De asemenea, în cartierul Micro 17 au fost demolate 982 de garaje, iar în cartierul Soarelui au fost demolate 259 de garaje.