More


    SĂTMĂRENII, tot mai interesaţi de ADOPŢII. Numărul COPIILOR adoptaţi CREŞTE de la an la an

    =

    adoptii1

    Numărul adopţiilor în judeţul Satu Mare se află pe un trend ascendent, potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare.

    adoptii2

    Astfel, dacă în 2013, în judeţ erau înregistraţi 68 de copii care-şi caută familie şi 16 copii adoptaţi, în 2014 numărul celor adoptaţi a crescut la 26, în timp ce 51 de copii îşi căutau o familie.

    adopptii3

    De la începutul anului 2015 şi până în prezent, au fost înregistrate nouă adopţii şi 46 de copii care-şi caută familie, adică care pot fi adoptaţi. Circa 80% dintre adopţii au fost realizate de familii din Satu Mare, restul fiind vorba despre familii din alte judeţe.

    Directorul DGASPC Satu Mare, Mariana Dragoş, spune că adopţia este ultima soluţie pentru un copil.

    dragos

    Copilul trebuie să rămână în familie. Sunt căutate toate soluţiile pentru ca un copil să rămâna în grija bunicilor, a mătuşilor, a rudelor. Adopţia este luată în considerare doar atunci când toate celelalte soluţii au fost epuizate – a precizat Mariana Dragoş.

    adoptii4

    În prezent, procedura de adopţie poate dura între 1 şi 3 ani. Directorul DGASPC spune că legislaţia pe partea de adopţie este făcută astfel încât să ofere o protecţie consistentă copilului, dar consideră că procedurile şi etapele de adopţie ar trebui simplificate.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img