More

    Senatul dezbate marți o moțiune pe tema sănătății

    1

    Senatorii urmează să dezbată, în ședința plenului de marți, moțiunea simplă intitulată “SOS: Sănătatea în România lui Ponta respiră artificial! Românii mor cu zile”, prin care senatorii liberali, semnatari ai moțiunii, solicită demisia ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

    Potrivit liberalilor din Senat, există “grave” probleme în sistemul sanitar, aceștia referindu-se la subfinanțarea Sănătății, la deficitul de materiale sanitare și medicamente existent, precum și la faptul că un număr mare de medici și asistente medicale părăsesc unitățile medicale pentru a profesa în străinătate. Totodată, situația Institutului “Cantacuzino” a fost prost gestionată, susțin liberalii.

    “Considerăm îndreptățită solicitarea demisiei ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, și desemnarea unei alte persoane care să-și asume gestionarea eficientă și responsabilă a sectorului de sănătate”, spun liberalii.

    PNL mai solicită, prin moțiune, alocarea unor sume suplimentare, prin rectificare bugetară, pentru susținerea programului de reformă în Sănătate, realizarea unui program coerent de investiții, stoparea migrației medicilor prin elaborarea unui program prin care tinerii absolvenți ai facultăților de medicină să fie încurajați și motivați să rămână în sistemul medical românesc prin crearea unor condiții de muncă decente, salarizare corespunzătoare, conform competenței și performanței, regândirea sistemului de salarizare a personalului din sănătate, precum și asigurarea asistenței medicale în mediul rural.

    Liberalii consideră că, în contextul alocării a 4% din PIB, nu se poate vorbi despre reformarea sistemului de sănătate.

    Potrivit PNL, România deține recorduri “triste”, aflându-se pe primele locuri între țările UE în ceea ce privește mortalitatea infantilă, incidența cazurilor de tuberculoză, dar și cea mai redusă speranță de viață.

    “Guvernul ar fi trebuit să procedeze astfel încât serviciile medicale să devină eficiente. (…) Oriunde privim în sănătate constatăm dezinteres și degringoladă”, se arată în moțiune.

    Liberalii dau ca exemple Institutul “Cantacuzino”, “modul deplorabil în care Guvernul a gestionat implementarea cardului de sănătate”, faptul că taxa clawback a ajuns să fie “o povară” fiscală.

    Moțiunea simplă a fost depusă în plenul Senatului de miercuri de către viceliderul grupului PNL Dorin Dobra, fiind cea de-a treia acțiune de acest fel inițiată de senatorii liberali în această sesiune, după cele prin care s-au solicitat demisiile miniștrilor Muncii și Agriculturii și care au fost însă respinse.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE