More

    Unicarm SRL, în topul celor mai profitabile firme din industria alimentară

    lucut

    Firma sătmăreană Unicarm SRL, administrată de omul de afaceri Vasile Lucuț, ocupă locul VI în “TOP 10” al celor mai profitabile firme din industria alimentară locală. Potrivit unui studiu publicat de către jurnaliștii de la Curierul Național, primele zece companii din industria de profil locală au cumulat, în 2014, o cifră de afaceri de peste 7,5 miliarde de lei.

    Potrivit celor publicate de Curierul Naţional, SC Unicarm SRL ocupă locul VI în clasamentul celor mai profitabile firme din industria alimentară. Cifra de afaceri din 2014 a fost de 662,38 milioane lei, cu 71,77 milioane lei mai mică decât cea din 2013, iar profitul a fost de 25,61 milioane lei, în scădere cu 12,49 milioane lei.

    Primele cinci poziţii ale topului sunt ocupate de firmele Bunge România din Buzău, Expur Ialomiţa, Agrana România din Bucureşti, Smithfield Prod Timiş, Prutul din Galaţi. Pe următoarele poziţii după firma sătmăreană Unicarm SRL se situează firmele Nestle România SRL, Albalact din Alba, Danone şi Star Food.
    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE