DOVADĂ de PATRIOTISM la SATU MARE. Ziua IMNULUI, celebrată SOLEMN

imn1

Sătmărenii au sărbătorit solemn Ziua Imnului Naţional al României, evenimentele organizate cu această ocazie fiind organizate azi dimineaţă pe platoul din Piaţa 25 octombrie.

imn2

După ce prefectul Eugeniu Avram a trecut în revistă Garda de Onoare, reprezentantul Jandarmeriei, Camelia Lucuţ, a rostit câteva cuvuinte despre importanţa acestei sărbători şi despre ceea ce înseamnă Imnul Naţional pentru toţi românii.

În continuare, profesorul de canto de la Liceul de Artă “Aurel Popp”, Marius Boroş, a interpretat magistral Imnul “Deşteaptă-te Române”, moment în care întreaga asistenţă şi-a pus mâna în dreptul inimii.

imn3

Preotul militar Cristian Silaghi a înălţat o rugăciune iar directorul adjunct al Muzeului Judeţean, Daniela Bâlu, a rostit o alocuţiune cu privire la simbolistica şi istoria Imnului Naţional.

imn4

Am putut afla astfel că “Deşteaptă-te Române” este cel de-al şaselea imn al României şi s-a cântat pentru prima dată în timpul Revoluţiei din 1848.

Sărbătoarea de la Satu Mare s-a încheiat cu interpretarea Imnului de Stat al României de către toţi cei prezenţi la eveniment.

imn5

Prezenţi la eveniment, prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, dar şi vicepreşedintele Mircea Govor, au arătat că însemnele naţionale trebuie respectate de către toţi românii şi că trebuie să fim mândri de fiecare dată când auzim Imnul Naţional al României “Deşteaptă-te Române”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Felicitări tuturor locuitorilor județului Satu Mare. Județul Satu Mare este singurul județ din România cu mai puțin de 100 de îmbolnăviri constatate

Faptul că județul Satu Mare  are cel mai mic număr de îmbolnăviri cu COVID - 19 se cunoaște de câteva zile. Nu cred că...

Mircea Govor: “Consider că aceste alegeri locale vor fi de fapt ale primarilor în funcție!”

Prezent miercuri seara în cadrul emisiunii Actualitatea sătmăreană de la Nord VestTV, Mircea Govor, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, a făcut o radiografie a...

ULUITOR. Patru VINDECAȚI în doar 24 de ore la Satu Mare. Mai sunt doar DOUĂ CAZURI active

Un lucru excepțional s-a petrecut în ultimele 24 de ore în județul Satu Mare. Prefectura a anunțat că în ultima zi au fost vindecați...

PSD: “Klaus Iohannis nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său”. Acuzaţii grave la adresa Guvernului Orban

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis că “nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său, de...

Informarea președintelui privind Starea de Urgență. Ce măsuri sunt propuse pentru îmbunătățirea capacității de răspuns

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi Parlamentului o informare care se întinde pe 58 de pagini, privind acțiunile luate în timpul celor 2 luni...