Guvernul Ponta are toată legimitatea să implementeze măsurile cuprinse în Codul Fiscal

rovana plumb 1

Guvernul Ponta are toată legimitatea deciziilor, plecând de la ordonanţă la asumarea răspunderii în Parlament, să promoveze şi să implementeze măsurile cuprinse în Codul Fiscal, pentru că este obligat să ţină cont de votul dat de Parlament şi nu de opţiunile politice, a declarat Rovana Plumb.

Preşedintele interimar al PSD a spus, duminică, într-o conferinţă de presă, că modificările de fiscalitate s-au bucurat în Parlament de o susţinere cvasiunanima şi, de aceea, măsurile care sunt cuprinse în codurile fiscale trebuie să fie promovate. “Guvernul Ponta are toată legimitatea deciziilor, plecând de la ordonanţă la asumarea răspunderii în Parlament, să promoveze şi să implementeze măsurile cuprinse în Codul Fiscal”, a declarat Rovana Plumb. Ea a subliniat faptul că România “este pregătită astăzi să poată să adopte măsurile cuprinse în codurile fiscale”. “Nu spunem noi toate acestea, ci datele economice, analiştii economici”, a adăugat ea.

Plumb a susţinut că acest Cod Fiscal “pregăteşte terenul” pentru ca România, în anul 2016, să înregistreze o creştere economică mai mare de 5 la sută. Măsurile se bazează pe “eforturile pe care le-a făcut Guvernul, acelea de a impune măsuri dure de luptă împotriva evaziunii fiscale, astfel crescând colectarea, au crescut spectaculos investiţiile străine directe în prima parte a anului susţinute tocmai de predictibilitatea şi stabilitatea care ar fi introduse prin adoptarea codurilor fiscale”, a continuat Plumb.

Preşedintele interimar al PSD a mai susţinut că “aceste coduri fiscale reprezintă şansa României de a merge în continuare pe dezvoltare” şi orice întârziere în aprobarea acestor coduri “poate să compromită competitivitatea României”. Rovana Plumb a declarat că nu exclude o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru adoptarea cât mai rapidă a măsurilor prevăzute în Codul Fiscal, dar deciziile se vor lua în urma consultărilor din cadrul coaliţiei.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la România TV, că Guvernul are soluţii pentru aplicarea măsurilor Codului Fiscal, cum ar fi emiterea unei ordonanţe de urgenţă sau angajarea răspunderii în faţa Parlamentului, dar că “era ideal să existe în acest domeniu un consens politic”.

1 COMMENT

  1. La finalul mandatului lui Victor Ponta în fruntea PSD, partidul înregistrează în contabilitate o datorie de 32 de milioane de lei, 25 de milioane fiind datorii care ar trebui plătite de partid într-o perioadă mai mică de un an de zile. Comitetul Executiv al PSD va discuta astăzi despre succesorul lui Ponta în fruntea partidului, dar şi despre situaţia financiară dezastruoasă a PSD.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Felicitări tuturor locuitorilor județului Satu Mare. Județul Satu Mare este singurul județ din România cu mai puțin de 100 de îmbolnăviri constatate

Faptul că județul Satu Mare  are cel mai mic număr de îmbolnăviri cu COVID - 19 se cunoaște de câteva zile. Nu cred că...

Mircea Govor: “Consider că aceste alegeri locale vor fi de fapt ale primarilor în funcție!”

Prezent miercuri seara în cadrul emisiunii Actualitatea sătmăreană de la Nord VestTV, Mircea Govor, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, a făcut o radiografie a...

ULUITOR. Patru VINDECAȚI în doar 24 de ore la Satu Mare. Mai sunt doar DOUĂ CAZURI active

Un lucru excepțional s-a petrecut în ultimele 24 de ore în județul Satu Mare. Prefectura a anunțat că în ultima zi au fost vindecați...

PSD: “Klaus Iohannis nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său”. Acuzaţii grave la adresa Guvernului Orban

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis că “nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său, de...

Informarea președintelui privind Starea de Urgență. Ce măsuri sunt propuse pentru îmbunătățirea capacității de răspuns

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi Parlamentului o informare care se întinde pe 58 de pagini, privind acțiunile luate în timpul celor 2 luni...