More


    Liviu Dragnea este noul preşedinte interimar al PSD

    =

    psd

    Liviu Dragnea este noul preşedinte interimar al PSD, el fiind votat, ieri(n.r. miercuri), în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al partidului, în defavoarea Rovanei Plumb. Acesta a primit 65 de voturi, în timp ce Rovana Plumb doar 18.

    Ponta va rămâne premier
    Liviu Dragnea a declarat, imediat după vot, că va veni cu un plan de acţiune pentru redresarea partidului, iar Rovana Plumb va rămâne preşedintele Consiliului Naţional şi va conduce departamentele PSD. El a mai spus că social-democraţii vor face tot ce le stă în putinţă ca Victor Ponta să rămână premier, acesta fiind susţinut de toţi membrii de partid.

    Dragnea, care până acum a ocupat funcţia de coordonator politic, a precizat că a avut o discuţie cu Gabriel Oprea, pe care l-a asigurat de colaborarea PSD şi de faptul că împreună vor asigura guvernarea.

    Sprijin din partea PSD Satu Mare
    Încă înainte de începerea ședinței, Mircea Govor a arătat că PSD Satu Mare îl sprijină public pe Dragnea pentru prelurarea șefiei partidului. După alegeri acesta a declarat că susținerea lui Liviu Dragnea a fost o opțiune firească mai ales că are încredere în capacitățile de lider ale acestuia iar Dragnea a sprijinit în repetate rânduri strategia de dezvoltare a județului Satu Mare. “Mă bucur că Liviu Dragnea a câştigat preşedinţia interimară a partidului nostrum. Am anunţat şi public, dar şi în cuvântul meu din cadrul şedinţei, că PSD Satu Mare îl sprijină pe Liviu Dragnea la această funcţie şi mă bucur că am putut să transmit voinţa colegilor noştri din PSD Satu Mare. Îl respectăm pe Liviu Dragnea pentru tot ce a făcut pentru judeţul nostrum, l-am felicitat după victorie şi l-am invitat să participle la conferinţa de alegeri a PSD Satu Mare care va avea loc sâmbătă”, a precizat Mircea Govor. Liderul social-democraţilor sătmăreni a mai spus că i-a mulţumit şi premierului Victor Ponta pentru ce a făcut pentru judeţul nostru.

    Liviu Dragnea a vizitat de mai multe ori județul nostru atât pentru a promova programul național de dezvoltare locală cât și pentru a semna, în calitatea de ministru, contracte de finanțare pentru primăriile sătmărene. Ultima vizită a liderului PSD în municipiu a fost la finalul lunii trecute când Dragnea a avut întâlniri cu aleșii locali și liderii social-democrați din județ.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img