More

    Măsuri SPECIALE pe durata CANICULEI la Satu Mare. TOT ce trebuie să ŞTIŢI

    canicula

    Meteorologii au emis o atenţionare de cod galben de caniculă pentru şase judeţe din vestul şi nord-vestul ţării, unde temperaturile maxime vor ajunge la 37 de grade, în cursul zilei de luni, urmând ca marţi şi miercuri valul de căldură să se extindă în toată ţara.

    “Având în vedere atenţionările meteorologice periculoase, Instituţia Prefectului transmite faptul că în cursul zilei de luni, 6 iulie, s-a anunțat Cod Galben pe raza județului Satu Mare, vremea fiind călduroasă, caniculară în orele amiezii, când se vor înregistra temperaturi maxime de 35…37 de grade, iar indicele de temperatură-umezeală (ITU) local va atinge și va depăşi pragul critic de 80 de unități. Comisiiile Locale pentru Situaţii de Urgenţă vor monitoriza cu toată atenția evoluția fenomenelor meteorologice pentru a putea interveni în timp util la apariția unor eventuale situații de urgență. Autoritățile locale vor monitoriza asigurarea continuității furnizării utilităților pentru populație. Serviciile publice deconcentrate de specialitate vor verifica modul în care sunt respectate și aplicate prevederile OUG 99/2000”, se arată într-un comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului Satu Mare.

    În perioadele cu temperaturi extreme angajatorii trebuie să ia toate măsurile prevăzute de Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă în limitele prevăzute de normele generale de protecţie a muncii. Măsurile pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă vor fi stabilite de angajator, împreună cu reprezentanţii sindicatelor sau, după caz, cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor. Pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă în instituţii şi în unităţi finanţate din fonduri bugetare şi extrabugetare măsurile vor fi stabilite de ordonatorii de credite, respectiv de conducătorii instituţiilor.
    În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer; asigurarea apei minerale adecvate, câte 2 – 4 litri/persoană/schimb.

     

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE