More


    S-a îmbătat PULBERE şi a “PARCAT” tractorul într-o altă maşină. PAGUBE însemnate

    =

    30
    Poliţiştii Secţiei Valea Vinului au fost sesizaţi marţi, în jurul orelor 21.50, prin SNUAU 112, de către M. Narcis, de 37 ani, Satu Mare, despre un accident rutier cu pagube materiale pe DJ 193A, în localitatea Ruşeni. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că O. Ioan, de 49 ani, din Ruşeni, conducând pe DJ 193A, în Ruşeni, un tractor cu o remorcă, fără ca acestea să fie înmatriculate sau înregistrate, a acroşat autoturismul marca Skoda, proprietatea numitului M. Narcis, care era parcat pe partea dreaptă a părţii carosabile, producându-i acestuia multiple avarii. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe” şi ,,punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, iar permisul de conducere a fost reţinut până la finalizarea cercetărilor.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img