Suntem de acord cu Codul Fiscal în forma adoptată de Parlament

Suntem de acord cu Codul Fiscal în forma adoptată de Parlament

Liderii coaliţei sunt de acord cu Codul Fiscal în forma adoptată de Parlament, a anunţat preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, precizând că “modalitatea de soluţionare” a acestei chestiuni, în urma retrimiterii legii spre reexaminare, va fi comunicată de premierul Victor Ponta. La finalul şedinţei coaliţiei, preşedintele interimar al PSD a precizat că premierul a fost informat în legătură cu decizia coaliţiei şi s-a stabilit ca el să comunice “modalitatea de soluţionare”. Premierul Victor Ponta nu a participat, luni, la şedinţa coaliţiei, pentru că se află în Turcia ca să efectueze un control medical ca urmare a operaţiei suferite la genunchi, a anunţat preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb. Ea a precizat că starea de sănătate a premierului este foarte bună şi va reveni în România în seara zilei de luni. Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis vineri Parlamentului spre reexaminare proiectul legii Codului Fiscal, invocând faptul că actul normativ poate fi pus în aplicare numai după o “riguroasă analiză” a implicaţiilor asupra bugetului consolidat.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand