More

    Turiştii SĂTMĂRENI NU renunţă la GRECIA. TUNISIA este tărâm INTERZIS

    50

    Criza din Grecia nu le provocă niciun fel de emoţii prea mari sătmărenilor care au ales să-şi petreacă vacanţa în această ţară. O spun răspicat reprezentanţii agenţiilor de turism din Satu Mare. Astfel, atenţionările Ministerului de Externe, care i-a avertizat pe români să plece la drum cu mai mulţi bani lichizi, nu a provocat panică. Concret, atenţionarea a fost emisă în legătură cu decizia Guvernului grec de a închide până în data de 6 iulie toate băncile din ţară. În schimb, probleme sunt în destinaţii precum Tunisia, având în vedere ultimele evenimente din această ţară, în care zeci de turişti au fost asasinaţi de terorişti.
    Deşi sunt îngrijoraţi de situaţia financiară din Grecia, turiştii sătmăreni nu au renunţat la planurile de vacanţă. Managerii agenţiilor de turism susţin că sătmărenii care pleacă în vacanţă în Grecia nu vor fi afectaţi de criza din această ţară.

    51

     

    “Pachetele pentru Grecia au rămas la fel de multe. Pot să spun că avioanele spre Grecia încă sunt pline. De renunţat nu a renunţat absolut nimeni. Iar pe de altă parte am primit şi informări care ne explică mai exact situaţia din Grecia, în ceea ce priveşte clienţii de acolo şi ne asigură că nu este niciun fel de problemă pentru activitatea turistică din Grecia”, a spus reprezentantul Agenţiei de turism House of Travel, Robert Florin Tar.

    Atacurile teroriste care au loc în Tunisia şi care s-au soldat cu zeci de morţi i-au determinat pe mulţi sătmăreni să nu mai ţină cont de Tunisia drept potenţială destinaţie de vacanţă. Nu este de mirare că majoritatea curselor aviatice programate să plece din România în acest sezon au fost deja anulate.

    52

     

    “În Tunisia, într-adevăr, clienţii au anumite reţineri să îşi petreacă concediul acolo”, a spus reprezentantul Agenţiei House of Travel.

    În schimb, nu la fel s-a întâmplat cu Egiptul. Sătmărenii nu par să aibă vreo temere vizavi de această destinaţie, cu toate că şi în această ţară au avut loc frământări sociale, soldate tot cu zecid e morţi. Reprezentantul agenţiei de turism dă asigurări că nu există niciun pericol.

    “Pe de altă parte, Egiptul este ok, merge în continuare. Orice eveniment a fost şi până acum în Egipt nu a afectat în niciun fel staţiunile. Nu s-a întâmplat nimic. Totul a fost în cele mai bune condiţii”, a conchis Robert Florin Tar.

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE