More

    Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, urmărit penal pentru spălare de bani

    motreanu

    Deputatul PNL Dan Motreanu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat pentru a fi audiat într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie, surse judiciare spunând că este suspectat în dosarul lui George Scutaru. Deputatul Dan Motreanu este urmărit penal pentru spălare de bani şi folosirea influenţei date de funcţia de conducere în partid, pentru obţinerea de foloase necuvenite, în dosarul lui George Scutaru, Motreanu fiind suspectat că a primit 250.000 euro pentru finanţarea campaniei electorale din 2008. Dan Motreanu a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) cu puţin timp înainte de ora 10.00, la intrare nefăcând nicio declaraţie despre dosarul în care a fost citat sau calitatea în care va da declaraţii.

    Motreanu a stat în sediul DNA aproximativ 20 de minute, iar la ieşire a afirmat că procurorii i-au adus la cunoştinţă faptul că este suspect într-un dosar, fără a-i da alte amănunte, urmând să fie audiat. ”Deocamdată mi-au adus la cunoştinţă calitatea de suspect, dar nu mi-au dat alte amănunte, urmează altă audiere”, a spus Motreanu.

    Întrebat dacă îşi va da demisia din PNL, el a răspuns: ”O să discut cu conducerea partidului şi vedem, după următoarea audiere voi lua o decizie”. De asemenea, întrebat dacă a fost implicat, alături de George Scutaru, în campania electorală din 2008, Motreanu a spus: ”Nu e nicio legătură”. Potrivit unor surse judiciare, Dan Motreanu ar fi fost citat ca suspect, în dosarul în care este cercetat fostul consilier prezidenţial George Scutaru. Dan Moteanu este la al treilea mandat de deputat, fiind membru al PNL din 1990.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE