More


    Casa în care a fost turnat filmul “Tăcerea mieilor”, estimată la 300.000 de dolari, pusă în vânzare – VIDEO

    =

    Untitled-2

    Casa din statul american Pennsylvania în care a fost turnat filmul “Tăcerea mieilor/ The Silence of the Lambs”, recompensat cu cinci premii Oscar, a fost pusă în vânzare de proprietarii săi actuali contra sumei de 300.000 de dolari.

     

    În acel film din 1991, casa – care se află într-o suburbie a oraşului Pittsburgh – era locuită de un criminal în serie, psihopatul Buffalo Bill, care creştea molii şi a realizat un costum din pielea victimelor sale.

    Filmul “Tăcerea mieilor” spune povestea personajului Clarice Starling, o tânără poliţistă recrutată de FBI, interpretată de Jodie Foster, care reuşeşte să prindă acel criminal în serie, cu ajutorul unui alt personaj psihotic, canibalul extrem de inteligent Hannibal Lecter, interpretat de Anthony Hopkins.

    Lungmetrajul a câştigat cinci premii Oscar în 1992, inclusiv la categoria “cel mai bun film”, impunându-se totodată la categoriile “cel mai bun actor în rol principal” (Anthony Hopkins), “cea mai bună actriţă în rol principal” (Jodie Foster), “cel mai bun regizor” (Jonathan Demme) şi “cel mai bun scenariu adaptat” (Ted Tally).

    În film, acea casă în stil victorian cu trei etaje este înfiorătoare, plină de molii şi are o pivniţă în care criminalul Buffalo Bill, jucat de Ted Levine, le ţine sechestrate pe tinerele femei pe care le răpeşte. El creşte molii, pe care le plasează apoi în esofagurile victimelor sale.

    Casa reprezintă, totodată, decorul în care fost turnată o scenă de o intensitate deosebită, aceea a înfruntării finale dintre Clarice Starling şi Buffalo Bill.

    În realitate însă, casa este strălucitoare, însorită şi veselă, camerele sunt tapetate cu motive florale. Reşedinţa are şi o piscină, dar nu şi o pivniţă.

    Ea aparţine soţilor Scott şi Barbara Lloyd, ambii în vârstă de 63 de ani, care au decis să o pună în vânzare duminică. Soţii Lloyd au cumpărat casa în urmă cu aproape patru decenii şi s-au căsătorit în foaierul proprietăţii lor, precizează Pittsburgh Tribune-Review.

    Un agent care era angajat pentru a căuta locuri de filmare potrivite pentru acest film a bătut în anii ’90 la uşa soţilor Lloyd, iar ei au acceptat ca filmul “Tăcerea mieilor” să fie turnat în casa lor. Echipa de producţie a avut nevoie de şase săptămâni pentru a pregăti reşedinţa pentru acest film.

    Scott şi Barbara Lloyd, care păstrează un poster oficial al filmului “Tăcerea mieilor” în sufrageria casei lor, spun că au luat decizia de a pune în vânzare vila, deoarece au ajuns la o vârstă la care au nevoie de o locuinţă mai mică.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img