Mormântul unui luptător vandal a fost redescoperit de arheologii sătmăreni din cadrul Muzeului Judeţean Satu Mare. Şi asta după ce piesele au fost decoperite iniţial în anii 1.800 în localitatea Apa şi fac parte în acest moment din colecția permanentă a Muzeului de Istorie din Budapesta. Specialistul Muzeului Judeţean, Robert Gindele, şi-a dat seama că descoperirea făcută în trecut nu a fost exploatată pe deplin, aşa că a extins săpăturile, descoperind un vestigiu extrem de important pentru istorici.
Mormântul unui luptător vandal a fost redescoperit de arheologii sătmăreni. Piesele din locul funerar au fost găsite în colecţia permanentă a Muzeului din Budapesta, iar importanţă deosebită a descoperirii este dată de raritatea artefactelor în spaţiul european. Vandalul de la Apa nu a fost doar un membru oarecare al tribului. Un document descoperit de sătmăreni arată că inventarul funerar includea două vârfuri de sulițe, un gladius, o foarfecă ceremonial, fragmente de scut și pinteni. “ Timp de 120 de ani nimeni nu a scris despre acest mormânt, iar acum i-a venit și lui rândul să fie cercetat și trebuie să aflăm exact unde a fost descoperit, probabil că s-a întâmplat în timp ce se construia calea ferată de la Baia Mare la Apa”, a declarat Robert Gindele, șeful secției de arheologie de la Muzeul Județean Satu Mare.
Vandalii au lăsat puține urme materiale, ceea ce face ca obiectele găsite de arheologii să fie cu atât mai importante cu cât ele oferă indicii despre viața și civilizația tribului germanic. Surprinzător pentru mormântul găsit la Apa este fragmentul de scut, care este de origine romană. “Eu astfel de obiecte am mai găsit doar în Scandinavia, unde sunt alte trei astfel de scuturi, asta în toată Europa”, a precizat Robert Gindele care acum încearcă să deslușească secretele mormântului.
Având în vedere că vandalii obișnuiau să facă înmormântările în cimitire, arheologii se așteaptă ca odată identificată zona în care s-a făcut descoperirea să mai fie găsite și alte morminte. “Nu doar prezența unui cimitir vandal este interesantă pentru județul nostru, ci și contextul. Ne aflăm cu această descoperire la câțiva kilometri de cuptoarele dacice de la Medieș, de cuptoarele de redus minereuri de la Iojib, deci zona Medieș-Apa-Iojib-Livada încă are multe lucruri ascunse și promite mult. Cred că o să avem în următorii 20 de ani foarte multe descoperiri interesante de acolo”, a mai precizat arheologul Robert Gindele.