More


    Finalizarea centurii Careiului, amânată pe 2016

    =

    eugen-kovacs

    Din motive legate de finanţare, varianta de ocolire a municipiului Carei nu va fi finalizată în acest an, se arată pe site-ul de Facebook al Primăriei Carei. Firma care construieşte centura, Magenta SRL, a fost înştiinţată în mod oficial de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADR) că investiţia nu va fi finanţată integral în acest an, astfel că o parte a lucrărilor vor fi continuate abia anul viitor. Reprezentantul firmei Magenta SRL, Dan Dobrescu, l-a anunţat pe primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, despre adresa primită de la CNADR, întrucât derularea acestei investiţii nu intră în competenţa administraţiei locale.

    “Aş fi dorit ca centura să fie finalizată în acest an, dar acum e clar că acest lucru nu se va realiza. Am mai aflat doar că porţiunea de centură cuprinsă între viitorul sens giratoriu de lângă drumul spre Marna şi până la drumul spre Tiream a fost deja asfaltată, lipsind doar stratul de uzură. Cel de-al doilea tronson, de la drumul spre Tiream până la drumul spre Ghenci, va fi asfaltat în acest an. Pe cel de-al treilea tronson, cuprins între drumul spre Ghenci şi cel spre Satu Mare, asfaltarea este în plină desfăşurare. Nu vor fi realizate anul acesta pasajul peste calea ferată, cele patru sensuri giratorii şi acostamentele”, a declarat primarul Kovacs.

    “Chiar dacă sunt revoltat şi supărat, aş dori să le spun careienilor că trebuie să ne bucurăm de faptul că s-a realizat măcar atâta. Trebuie să considerăm că este vorba de un fel de cadou, întrucât multe oraşe nici măcar nu au perspectiva realizării unei variante de ocolire în viitorul apropiat. Probabil că investiţia se va realiza în cele din urmă într-un an”, a adăugat primarul Kovacs.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img