Cu ocazia manifestărilor dedicate sărbătorii creştine “Adormirea Maicii Domnului”, în perioada 14 – 16 august, 125 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare vor fi angrenaţi în misiuni de asigurare a unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării manifestărilor publice preconizate.
Având în vedere faptul că “Adormirea Maicii Domnului” este prevăzută de Codul Muncii ca sărbătoare legală în care nu se lucrează, iar anul acesta se sărbătoreşte într-o zi de sâmbătă, se estimează un flux important de persoane spre lăcaşuri de cult, zone de agrement ori staţiuni turistice.
În acest sens, efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare vor aplica măsuri specifice pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea “Adormirii Maicii Domnului”, precum şi la toate manifestările cultural artistice ce vor avea loc în această perioadă.
Având în vedere faptul că în perioada 15- 16 august 2015, la Negreşti Oaş se va desfăşura Festivalul Zestrea Oaşului, în acest context poliţiştii vor acţiona pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării manifestărilor publice care vor avea loc. În perioada 14.08.2015, ora 14.00- 17.08.2015, ora 08.00, traficul rutier va fi restricţionat pe DN19, respectiv strada Principală, din localitatea Negreşti Oaş, circulaţia fiind deviată pe strada Moţilor.