More


    Prefectura caută să sprijine crescătorii de animale

    =

    prefectura

    Prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, a convocat ieri la cabinetul său o şedinţă pe tema identificării unor soluţii de sprijinire a valorificării animalelor vii şi a produselor de provenienţă animală. În cadrul acestei şedinţe au participat directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Gabriel Leş, directorul Oficiului Judeţean de Consultantă Agricolă, Ştefan Fodor, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi Protecţia Alimentelor, Nicolae Dumuţa, coordonatorul Oficiului Judetean de Zootehnie Satu Mare, ing. Janos Bohony şi specialişti din cadrul Instituţiei Prefectului judeţul Satu Mare.

    În urma discuţiilor s-a stabilit organizarea unor şedinţe săptămânale cu reprezentanţii asociaţiilor crescătorilor de animale şi cu cooperativele agricole din judeţ, în vederea analizării situaţiei şi intensificarea cooperării instituţionale în crearea unui sistem care să stimuleze valorificarea animalelor vii şi a produselor de provenienţă animală.

    Prefectul judeţului împreună cu specialişti din cadrul Instituţiei Prefectului va monitoriza aceste acţiuni şi va sprijini toate demersurile care pot aduce o revigorare în sectorul crescătorilor de animale.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img