More


    Punct final la AugustFest cu o zi plină de evenimente

    =

    charlie

    Cea de-a opta ediţie a Festivalului AugustFest s-a încheiat duminică, 9 august 2015, cu o zi bogată în evenimente de mai multe genuri. Timp de opt zile, din 2 până în 9 august, careienii, şi nu numai, s-au bucurat de evenimente variate pentru toate gusturile şi vârstele: de la spectacole de muzică uşoară, muzică retro, muzică de fanfară, jazz, dixieland și muzică de petrecere, demonstraţii de dans modern, de societate, sportiv, dansuri şi tradiţii ţigăneşti, muzică şi tradiţii româneşti, competiții sportive și expoziții de artă fotografică, în compania unor invitaţi de renume precum Budapest Ragtime Band, Petrică Mureşan, soliştii şi instrumentiştii Castelanii şi soliştii Clubului Elevilor din Carei, Fuego, Korda György şi Balázs Klári, Ellie White, Deepcentral, formaţia Abrakazabra şi solistul Charlie Horvath. Organizatorii evenimentului au fost: Direcţia de Cultură a Municipiului Carei şi Centrul Cultural Carei, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Carei.

    Expoziţie foto la castel
    Duminică, începând cu ora 12.30, în sala de expoziţii de la etajul Castelului Károlyi din Carei a avut loc vernisajul expoziţiei foto intitulate “Lumea Mea”, realizată de artistul AFIAP Murvai György. Evenimentul a fost moderat de Bikfalvi Zsolt, vicepreşedinte al clubului “Vasile Vénig László” Fotoclub din Carei. Au mai luat cuvântul Hágó Nándor, preşedinte al clubului “Vasile Vénig László” Fotoclub din Carei, primarul municipiului Carei, Eugen Kovács, şi realizatorul expoziţiei, Murvai György. Vernisajul s-a desfăşurat în prezenţa a numeroşi pasionaţi de fotografie şi nu numai.

    Şezătoare tradiţională românească
    De la ora 19.00, la amfiteatrul de lângă magazinul Oţelul s-a desfăşurat şezătoarea tradiţională românească prezentată de Despărţământul ASTRA Carei, Nepoţii Iancului din Marna şi Asociaţia Colonia Moţilor din Ianculeşti. Programul a cuprins cântece, jocuri şi multă voie bună, surprinzând momente din viaţa unei comunități rurale din aşezările româneşti cu specific moţesc, din jurul Careiului. La manifestare a fost prezent un public numeros, care a cântat alături de protagonişti şi chiar s-a prins în horă cu aceştia.

    Concert Charlie & Abrakazabra
    Seara s-a încheiat cu un concert incendiar al renumitului solist Charlie Horvath din Budapesta, acompaniat de formaţia Abrakazabra din Debrecen. Acompaniamentul instrumental de cea mai bună calitate, varietatea de ritmuri şi genuri, de la funky la soul, blues, jazz şi rock şi mai ales vocea unică şi personalitatea plină de energie a lui Charlie au reprezentat ingredientele unei seri de neuitat pentru careieni. Evident, nu au lipsit marile hituri ale acestuia precum: “Az légy, aki vagy” , “Jég dupla wiskyvel”“Könnyű álmot hozzon az éj” sau “New York, New York”. Cele două bis-uri de la final şi ropotele de aplauze ale celor peste 2.000 de oameni, care au durat minute bune, au demonstrat faptul că publicul a fost de-a dreptul vrăjit de artişti. La finalul concertului muzicienii şi-au făcut o poză cu spectatorii, pentru a o posta pe o reţea de socialiare. Imaginea vorbeşte de la sine despre atmosfera din parc.

    Bogdan Tulbure



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img