More


    Reşedinţele de judeţ, avantajate prin POR 2014 – 2020

    =

    asfaltare

    Municipiile reşedinţă de judeţ sunt avantajate în cadrul Programului Operaţional Regional 2014- 2020, în defavoarea celorlalte municipii şi oraşe din ţară, atrage atenţia primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs. În cadrul celor 12 axe ale POR 2014-2020, având un buget total de 8,25 miliarde de euro, Axa nr.4 “Dezvoltare urbană” este destinată în întregime municipiilor reşedinţă de judeţ. Bugetul acestei axe este de 1,387 miliarde de euro. De asemenea, municipiile reşedinţă de judeţ mai pot depune proiecte în cadrul a încă cinci axe, concurând cu celelalte municipii şi oraşe din ţară. În plus, în cadrul Axei 7 “Infrastructură sanitară şi socială”, din bugetul total de 638,30 milioane euro, circa 300 de milioane de euro, adică aproape jumătate, vor fi alocate pentru reabilitarea spitalelor din trei mari centre universitare, respectiv Cluj, Iaşi şi Craiova.

    Axă special pentru reşedinţele de judeţ
    Singura oportunitate pentru municipiul Carei în vederea reabilitării drumurilor o oferă Axa nr. 3 “Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon”. În cadrul acesteia, pentru “Transport urban”, unde pot fi obţinute sume pentru reabilitarea drumurilor, a fost alocată suma de 1,187 miliarde euro. În schimb, în cadrul Axei 4 “Dezvoltare urbană”, municipiile reşedinţă de judeţ au la dispoziţie 1,126 miliarde de euro pentru proiecte vizând reabilitarea drumurilor. Însă şi reabilitarea drumurilor este condiţionată de reducerea noxelor, respectiv crearea de transport public urban cu vehicule ecologice/electrice, ne-a declarat şeful biroului pentru proiecte din cadrul Primăriei Carei, Carmen Egli.

    Sume limitate pentru infrastructura educaţională
    Pentru reabilitarea şcolilor şi grădiniţelor, în cadrul Axei 10 “Infrastructura educaţională”, la nivel naţional a fost alocată suma de 352 milioane euro. Regiunii de Nord-Vest, din care face parte judeţul nostru, îi vor reveni în jur de 26-28 milioane euro. În cadrul Axei 9 “Comunităţi marginalizate”, 101 milioane de euro la nivelul întregii ţări, din care cel mult zece milioane de euro vor fi alocaţi Regiunii Nord-Vest, care cuprinde judeţele Satu Mare, Cluj, Bihor, Maramureş, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud.

    Şanse mai mari de finanţare pe Axa 3
    Careiul are şanse să beneficieze de finanţări consistente în cadrul Axei 3 “Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon”. Pe lângă cei 1,187 miliarde euro pentru transport urban, în cadrul acestei axe au fost alocaţi alţi 1,187 miliarde euro pentru “Eficienţă energetică a clădirilor publice, rezidenţiale, inclusiv investiţii în iluminatul public”.

    Cinci axe disponibile pentru Carei
    Municipiul Carei şi celelalte oraşe din judeţul nostru vor putea depune proiecte doar în cadrul a cinci din cele 12 axe ale POR 2014-2020. Este vorba de Axa 3 “Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon” (2,374 miliarde euro), Axa 5 “Regenerare urbană şi patrimoniu cultural” (466,5 milioane euro), Axa 8 “Infrastructură sanitară şi socială” (638,3 milioane euro), Axa 9 “Comunităţi marginalizate” (101,41 milioane euro) şi Axa 10 “Infrastructura educaţională” (352,19 milioane euro).

    Primarul Eugen Kovacs se declară totuşi optimist. “Chiar dacă suntem dezavantajaţi puţin, vom încerca să atragem cât mai multe fonduri prin POR 2014-2020. Avem deja pregătite o serie de studii de fezabilitate. Îmi pare rău că banii pe care i-am putea obţine pentru reabilitarea drumurilor sunt atât de puţini. În aceste condiţii, administraţiile locale vor fi obligate să acceseze credite bancare pentru a rezolva problema infrastructurii rutiere”, ne-a declarat primarul Eugen Kovacs.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img