Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost descoperit azi, în jurul orelor prânzului, într-un şanţ de pe marginea drumului dintre Satu Mare şi Dorolţ.
Descoperirea macabră a fost făcută de mai mulţi cetăţeni care se deplasau cu bicicleta spre Vama Petea. Aceştia au anunţat la 112 poliţia din Dorolţ, care, la rândul său, i-a anunţat pe poliţiştii de la Satu Mare.
La scurt timp de la găsirea cadavrului, la faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti şi criminalişti care au demarat cercetările.
Potrivit unor surse din Poliție, bărbatul era într-o stare avansată de putrefacție, era mâncat de animale și nu avea mâini. Asta înseamnă că trupul neînsufleţit se afla acolo de cel puţin o lună şi jumătate, poate chiar două luni.
Potrivit actelor de identitate găsite asupra sa, bărbatul decedat este cetăţean maghiar în vârstă de 53 de ani. Nu se ştie în ce împrejurări a ajuns acesta în zona respectivă şi nici cum a decedat. Potrivit aceloraşi surse, bărbatul era dezbrăcat de la brâu în jos, iar pantalonii erau legaţi cu sfoară.
Autorităţile au demarat o anchetă şi, în măsură de evoluţia acesteia, vom reveni cu amănunte.
Tot azi dimineaţă, a fost găsit un bărbat decedat în Gara ferestrău în trenul personal Satu Mare-Oradea. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 52 de ani din Domăneşti.
Cei care au descoperit cadavrul au anunţat Ambulanţa, însă paramedicii nu au mai putut face nimic pentru bărbat decât să constate decesul.