AEROPORTUL Satu Mare, în plin proces de MODERNIZARE. Posibile curse INTERNAŢIONALE

aeroport

Aeroportul Satu Mare se află, în aceste momente, în plin proces de reabilitare şi modernizare.

lucru1

Potrivit celor declarate azi de preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, în cadrul unei conferinţă de mpresă la care a participat şi directorul aeroportului, Nicolae Fechete,  lucrările la modernizare a celor 2.500 de metri a pistei de aterizare sunt aproape finalizate.

stef1

„Au fost schimbate circa 400 de dale de beton de pe pistă, iar cele care nu au necesitat schimbare au fost reparate. Peste aceste dale de beton va fi turnat un strat subţire de asfalt. Totodată, vor fi executate lucrări la sistemul de canalizare şi dreneaj şi sunt săpate şanţurile pentru sistemul de balizaj”, a afirmat Adrian Ştef.

lucru2

De asemenea, şi aerogara va fi reamenajată şi extinsă. Va fi extinsă atât spre pistă cât şi spre partea din faţă, spre parcare, astfel încât va avea o capacitate de 200 de călători într-un singur flux.

„Se poate spune că refacem Aeroportul Satu Mare pentru următorii 20 de ani. Dacă nu reuşeam să face acest lucru exista posibilitatea ca acest aeroport să fie închis”, a mai precizat Stef.

stef2

Lucrările de modernizare şi extindere a Aeroportului Satu Mare sunt finanţate din fonduri europene în baza unui proiect derulat prin Programul Operaţional Regional – Transport. Valoarea întreagă a proiectului este de 66 de milioane de lei, iar lucrările trebuie finalizate până la data de 31 decembrie.

aeroprot1

Odată cu modernizarea Aeroportului, sunt posibile rute internaţionale de la Satu Mare. Adrian Ştef a mai arătat că au fost purtate discuţii cu două firme de transport aerian low-cost şi că, după ce aerogara va fi modernizată, sunt posibile înfiinţarea unor rute de transport aerioan spre Germania, Franţa, Italia, Anglia şi Spania.

aeroport6

„Aeroportul Satu Mare este deschis pentru traficul aerian internaţional. Aici este asigurată permanenţa din partea Poliţiei de Frontieră, a Vămii, SRI şi Poliţiei de Transporturi. Avem şi fluxurile de călători pregătite. Aşteptăm răspunsul celor două firme”, a mai spus Ştef.

În prezent, de pe Aeroportul Satu Mare sunt doar curse Tarom spre Bucureşti (luni – seara şi dimineaţa, joi şi vineri – seara) şi curse charter.

ULTIMELE ȘTIRI

159 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii ASTRA, cu însemnat rol politic şi cultural şi la Satu Mare

Zilele acestea am marcat 159 de ani de la înființarea la Sibiu a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura...

Mircea Govor vine la ACTUALITATEA SĂTMĂREANĂ

O discuție despre alegerile parlamentare, candidați, candidaturi, dar și despre alianțele de după locale și situația pandemiei la Satu Mare, în această seară de...

Ziua armatei, sobru și fără defilare, la Carei

Prima sărbătoare dedicată Zilei Armatei Române din pandemia a fost celebrată sobru la Carei. Dacă în edițiile precedente la Carei erau...

Ziua Armatei sărbătorită într-o atmosferă austeră, la Satu Mare

Spre deosebire de alți ani , ceremonia de Ziua Armatei din anul acesta a fost una restrânsă din cauza măsurilor...

Latest Posts