Un bărbat de 47 de ani din Lazuri a fost bătut măr duminică de către nepotul său după care a fost transportat la Urgenţe pentru îngrijiri medicale.
Astfel, duminică, în jurul orei 10.18, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare au fost sesizați prin Serviciul Apeluri de Urgență 112 de către G. Grigore, în vârstă de 47 ani, din Lazuri, despre faptul că a fost lovit cu pumnul și un corp contondent în zona feței și a brațului drept de către nepotul său de 18 ani, din Satu Mare.
Victima a fost transportată la UPU Satu Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.