Odată cu ploile, prin pădurile judeţului au apărut şi ciupercile şi culegătorii lor. Din păcate, însă, nu toţi cei ce le culeg le şi cunosc care sunt bune de mâncat şi care nu.
În acest sfârşit de săptămână, la Unitatea de primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare au ajuns opt persoane care au făcut o toxiinfecţie alimentară după ce au consumat ciuperci. Aceste persoane sunt din Valea Vinului, Crucişor şi Tămăşeni şi au vârste cuprinse între 11 şi 64 de ani. Cinci dintre persoanele care au ajuns la Urgenţe sunt adulte, iar trei sunt copii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, cei trei copii întoxicaţi cu ciuperci se află, şi în acest moment, internaţi la Secţia Pediatrie, în timp ce adulţii au fost lăsaţi acasă.

Specialiştii le recomandă sătmărenilor să nu consume ciuperci culese din pădure decât în cazul în care le cunosc foarte bine, altfel se poate ajunge chiar la deces.