CRUD dar ADEVĂRAT. UNUL din PATRU sătmăreni SUFERĂ de boli PSIHIATRICE



psi1

Din păcate, incidenţa bolilor psihiatrice este în continuă creştere atât la nivel internaţional şi naţional, cât şi la nivelul judeţului Satu Mare.

psi2

Conform celor afirmate azi de şeful Secţiei de Psihiatrie Cronică din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Laura Cizmaş, unul din patru sătmăreni suferă de astfel de boli. Asta înseamnă că peste 80.000 de sătmăreni sunt afectaţi, într-o formă sau alta, de bolile psihiatrice.

Aceste boli sunt datorate stresului zilnic precum şi modului de viaţă nesănătos. Grav este faptul că cei a căror boli sunt mai grave sunt stigmatizaţi de către ceilalţi, astfel că nu li se oferă nicio şansă de vindecare.

psi3

Mai grav este faptul că şi cei mici care suferă de astfel de tulburări sunt marginalizaţi. Conform celor spuse de medicul de Psihiatrie Infantilă, Dallian Kristian, în multe dintre grădiniţile sătmărene copii care au un comportament mai ieşit din comun sunt stigmatizaţi şi marginalizaţi chiar de cei care ar trebui să-i ajute să revină în rândurile celorlalţi copii, adică de personalul acestor unităţi.

psi4

La nivelul judeţului Satu Mare a fost elaborat un amplu program de terapie prin artă pentru suferinzii acestor boli care, conform celor spuse de specialişti, a dat roade.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts