More

    ”Focuri de veghe” aprinse pentru a delimita ”Ţinutului Secuiesc”

    faclie

    Mii de maghiari din Harghita, Covasna şi Mureş au aprins, sâmbătă seară, ”focuri de veghe”, pentru a lumina delimitarea geografică a ”Ţinutului Secuiesc” şi au cerut statului român ca această regiune să devină, la reorganizarea administrativă a ţării, una ”separată” şi autonomă. Localnici din sate, comune şi oraşe din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş s-au îndreptat, începând cu ora 16.00, către ”punctele de graniţă” alese de organizatori pentru aprinderea ”focurilor de veghe”.

    Gazda Zoltán, organizatorul principal al acţiunii intitulate ”Să lumineze hotarele Ţinutului Secuiesc”, prezent în satul Dobolii de Jos din judeţul Covasna, localitate aflată la graniţa cu judeţul Braşov, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că au fost stabilite 60 de puncte principale de întâlnire, însă numărul focurilor care s-au aprins sâmbătă seară a fost mult mai mare. ”În afară de punctele principale, mai sunt şi alte locaţii, pe culmile munţilor, însă au fost aprinse focuri de veghe şi în interiorul graniţelor Ţinutului Secuiesc, în semn de solidaritate. În total au fost aprinse în jur de 150-200 de focuri, pe lângă iluminatul artificial al graniţelor, în special în zonele înalte cu păduri, cu reflectoare alimentate de la generatoare, luminile farurilor maşinilor sau motocicletelor reflectate spre cer cu oglinzi”, a spus Gazda Zoltan.

    Începând cu ora 17.30, preoţii bisericilor istorice maghiare au oficiat slujbe ecumenice timp de o oră, iar la finalul acestora a fost intonat imnul secuiesc şi s-a dat citire unei proclamaţii. Potrivit manifestului, maghiarii solicită autoguvernarea ”Ţinutului Secuiesc” şi revendică aplicarea normelor practicate în Uniunea Europeană, în aşa fel încât secuii să îşi poată exercita dreptul la autodeterminare prin autonomia ”Ţinutului Secuiesc”.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE