Implicarea militară a Rusiei în Siria complică lucrurile

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că implicarea militară a Rusiei în conflictul din Siria nu ajută la soluţionarea crizei, ci o complică, iar soluţia e ca părţile implicate să fie aduse la masa negocierilor. Iohannis arată că România e una din puţinele ţări cu personal la Damasc şi poate fi ”facilitator” în discuţii. Preşedintele Klaus Iohannis a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, înainte de plecarea la Bruxelles, unde va participa la Consiliul European din 15-16 octombrie, pe agenda căruia principala temă este migraţia.

Iohannis a spus că este foarte clar că acest fenomen a dus la situaţii complicate în interiorul Uniunii Europene, la situaţii tensionate, iar la Consiliul European se vor discuta chestiuni legate de frontierele exterioare ale UE, de ţările de proveienţă a migranţilor, ţările de tranzit şi despre cum se poate ajunge la concluzii comune cu acestea.

Şeful statului a spus că este important ca în rezolvarea crizei migraţiei să se identifice sursa acestor valuri de refugiaţi şi este clar că sursa cea mai importantă este Siria, consnflictul din această ţară fiind cauza unui număr imens de refugiaţi.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand